3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

11 ani de puşcărie pentru că s-a culcat lângă mort!

Alte Știri

Crimă fără precedent în satul Suslănești din comuna Mioarele. O discuție în contradictoriu între doi ciobani aflați la o stână a degenerat până la scandal! Aflați se pare, sub influența băuturilor alcoolice, cei doi ciobani s-au angajat într-un schimb de replici, iar unul dintre aceștia şi-a lovit colegul, lăsându-l lat!

Locul unde s-a produs crima.
Locul unde s-a produs crima.

Cei doi se aflau la o stână din satul Suslănești, comuna Mioarele. După ce şi-au făcut treburile prin stână cei doi s-au băgat sub un acoperiș să se odihnească. Acela  a fost momentul când între ei s-a pornit o discuţie în contradictoriu. După mai multe schimburi de replici, unul dintre cei doi a pus mâna pe o bâtă şi şi-a lovit colegul de stână în cap. crima-3pentru că nu i-a ieşit din prima, a mai folosit şi un ţăpoi. Acesta a picat lat, iar aburii alcoolului au început să își facă efectul şi atacatorul s-a culcat lângă victima sa.

După câteva ore de somn, când s-a trezit, şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva cu colegul lui de stână și, cum nu îşi mai amintea ce s-a întâmplat, a mers şi a anunţat Poliția din comuna Mioarele despre isprava sa.

«L-am văzut pe unul dintre ciobani prin Suslăneşti, cerea un telefon să anunţe la poliţie că a făcut ceva rău. Bălmăja el ceva… nu l-am luat în seamă, am crezut că e vreun nebun… nu m-am gândit nicio clipă că a făcut crimă… », spune un sătean.

Proprietarul stânei unde lucrau ciobanii nu a ştiu ce s-a întâmplat: «Se pare că s-au certat. Nu ştiu cum, ce au făcut, nu ştiu nimic. Acum să vadă cei de la poliţie ce au făcut ei aici şi cum l-a omorât», spune proprietarul stânei.

Proprietarul stânei.
Proprietarul stânei.

La fața locului s-au deplasat criminalişti de la Poliţia Câmpulung dar şi procurori şi echipa operativă de la IPJ Argeș. Aceștia au demarat cercetările în vederea stabilirii modului în care s-a produs îngrozitoarea crimă.

Pe numele agresorului va fi emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore urmând să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.

După aproape un an, Emilian Durdun, de 54 de ani a primit 11 ani de închisoare pentru că l-a omorât pe Dumitru Bălăceanu, de 53 de ani.

„Respinge cererea formulată de partea civilă, avînd ca obiect schimbarea încadrării juridice a faptei. (…) condamnă pe inculpatul Durdun Emilian la pedeapsa de 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor (…) ca pedeapsa complementară, pentru săvîrşirea infracţiunii de omor. Pedeapsa principală se va executa prin privare de libertate (…) menţine măsura arestului preventiv dispusă faţă de inculpat (…) deduce din durata pedepsei principale perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 01.09.2017, la zi. (…) dispune confiscarea specială de la inculpat a obiectelor de care s-a folosit la comiterea infracţiunii, depuse la camera de corpuri delicte a Tribunalului Argeş: – o bîtă din lemn cu lungimea de aproximativ 1,45 m plesnită în zona mediană; – o bîtă din lemn ruptă în două fragmente cu lungimi de 115 cm respectiv 90 cm. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Bălăceanu Dumitru Alexandru şi obligă inculpatul la plata către aceasta, a sumei de 2.100 lei daune materiale si 70.000 lei cu titlu de daune morale. (…) dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat in vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice (…) obligă inculpatul la plata sumei de 1.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului din oficiu, desemnat în baza imputernicirii avocaţiale nr. 3757/08.01.2018 în cuantum total de 260 lei, se suportă din fondurile speciale ale MJ. Cu apel în 10 zile de la comunicarea minutei“, se arată în sentinţă.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie