Orașul Mioveni va fi gazda Festivalului Internațional de Folclor CARPAȚI, sâmbătă 12 august 2017. Evenimentul va debuta începând cu ora 18.00 cu defilarea ansamblurilor participante pe Bulevardul Dacia, din zona M-uri până la Primăria Orașului Mioveni, urmând ca la ora 19.00 pe platoul din centrul civic să se desfășoare un spectacol muzical-coregrafic.
,,Ne vom bucura de prezenta ansamblurilor folclorice din țări precum: Armenia, Brazilia, Bulgaria, China, dar și Coreea de sud, Irlanda, Italia, Republica Moldova, Polonia, Turcia și Romania”, a declarat Gabriel Bratu, directorul Centrului Cultural Mioveni.