Casa de Cultură “Tudor Mușatescu” organizează în perioada 24 – 25 august 2022, Festivalul Național – Concurs de Muzică Populară “Sus la Munte, la Muscel”, ediția a IX -a. Festivalul se adresează soliștilor vocali amatori din România și Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 15 și 25 ani.
Festivalul își propune să descopere și să încurajeze tinerele talente din domeniul interpretării vocale ale cântecului popular autentic românesc. Laureații cu Marele Premiu nu pot participa în concurs. Înscrierea se face până la data de 31 iulie 2022. Preselecția va avea loc în perioada 3-5 august 2022.
Se acordă următoarele premii: Trofeul Gavriil Prunoiu în valoare de 12.500 lei, Premiul de Excelență Mărioara Murărescu în valoare de 10.000 lei, premiul I în valoare de 7500 lei, premiul al doilea în valoare de 5000 lei, premiul al treilea în valoare de 4000 lei. Trei mențiuni în valoare de 2000 lei.