4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

1284 de autovehicule au fost verificate de oamenii legii! Vezi motivul!

Alte Știri

În perioada 15 – 21 octombrie a.c., sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi în conformitate cu Planul de operaţiuni al Organizaţiilor Poliţiilor Europene (TISPOL) poliţiştii din cadrul formaţiunilor rutiere din judeţul Argeş au acţionat pe raza de competenţă pentru verificarea autovehiculelor licenţiate pentru transportului public de persoane şi marfă. Acţiunile poliţiştilor au vizat depistarea transporturilor ilicite de mărfuri şi persoane, depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respecta regimul legal de autorizare sau licenţiere, scoaterea din trafic a vehiculelor cu defecţiuni tehnice grave şi verificarea respectării dimensiunilor de masă şi gabarit. Astfel în această perioadă au fost verificate 1.284 de autovehicule. Dintre acestea 538 erau licenţiate pentru activităţi de transport public de persoane şi 746 pentru transport de mărfuri. 24 dintre acestea erau înmatriculate în alte state. 163 de conducători ai autovehiculelor licenţiate pentru activităţi de transport public de persoane au fost sancţionaţi contravenţional conform O.U.G. 195/2002R. 19 dintre aceştia au fost depistaţi încălcând regimul legal de viteză, la 6 dintre aceştia au fost constatate nereguli privind documentele de licenţiere, iar 138 au fost sancţionaţi contravenţional pentru alte abateri. În cazul transportatorilor licenţiaţi de marfă, 255 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional conform O.U.G. 195/2002R. 11 dintre aceştia au fost sancţionaţi pentru nerespectarea orelor de odihnă obligatorie, 1 pentru depăşirea masei totale maxime autorizate, 2 pentru neasigurarea corespunzătoare a mărfii şi 14 pentru nereguli privind documentele de licenţiere şi transport. Ceilalţi 227 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru alte abateri. Tot în această perioadă, poliţiştii rutieri au acţionat pentru prevenirea accidentelor de circulaţie în care să fie implicate autovehicule specializate în transportul elevilor. În acest context, poliţiştii au verificat şi instruit 95 de conducători ai autovehiculelor specializate în transportul elevilor.

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie