Astăzi, la Centrul Cultural Mioveni a avut loc ședința tehnică a aparatului administrativ din cadrul Consiliului Județean Argeș la care au participat reprezentanții primăriilor de pe zona Mioveni, respectiv Bălilești, Boteni, Davidești, Godeni, Hârtiești, Mioarele, Mihăești, Poenarii de Muscel, Schitu Golești, Stâlpeni, Țițești, Valea Mare Pravăț, Vlădești, Vulturești și Mioveni.
La această întâlnire au participat pe lângă primari, președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele CJ, Ion Minzină și directorii din cadrul CJ – Alisa Ciobanu – Director Directia Administratie Publica Comunităti Locale, Carmen Mocanu – Director Economic, Alin Stoicea – Director Tehnic, Sorin Ivașcu – Director Investiții, Roxana Stoenescu – Șef Birou Relații Internaționale, Tineret, Cultură, Adrian Macovei – Director DGASPC Argeș, reprezentanți ai ISJ și DSP Argeș.
Discuțiile au privit aspecte diverse, aplicate pentru fiecare comunitate, respectiv:
– implementarea la nivelul UAT-urilor a Strategiei Naționale Anticorupție 2016 -2020, întocmirea Planului de Integritate;
– cadrul legal de aplicare a OG 28/2016,
– gestionarea deșeurilor animale și responsabilitățile autorităților;
– plata drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale CES;
– probleme de urbanism și amenajarea teritoriului, situația PUG-urilor;
– execuția bugetară a sumelor primite de la Consiliul Județean Argeș pentru finanțarea PNDL, respectarea lucrărilor prevăzute în prograul de investiții, fundamentarea și justificarea sumelor solicitate.
De asemenea, Direcția de Sănătate Publică a prezentat situația la nivel zonal privind calitatea apei potabile, dar a făcut și recomandări privind autorizațiile sanitare de funcționare pe fiecare sistem de alimentare cu apă, monitorizarea calității, obligativitatea tratării apei cu clor, precum și necesitatea încheierii unui protocol cu un laborator de analiză a apei autorizat.