3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

22 februarie – V-au reamintit de Tudor Muşatescu!

Alte Știri

Poetul, prozatorul şi dramaturgul român Tudor Muşatescu, a cărui celebritate se datorează în principal comediei în trei acte „Titanic Vals“, scrisă de el, s-a născut la 22 februarie 1903 la Câmpulung-Muscel.

Dovedind o înclinaţie precoce pentru scris, a editat reviste proprii încă din timpul şcolii („Ghiocelul”). După ce a obţinut licenţa în Litere la Universitatea din Bucureşti, s-a dedicat scrisului. A colaborat la diferite publicaţii, printre care „Rampa” şi „Adevărul”. A ocupat apoi diferite slujbe de conducere în fruntea unor companii teatrale, printre care „Teatrul din Sărindar” (1940, împreună cu Maria Filotti), sau „Teatrul Colorado” (1943-1944). Pe parcursul carierei sale literare, Muşatescu a scris zeci de comedii, vodeviluri, piese într-un act, scenete şi cuplete, cuprinse în volumul „Opere complete. Teatru, I”, publicat în 1945, în volumul „Teatru” (1958) şi în „Scrieri” I-IX, (1969-1990), precum şi câteva volume de schiţe umoristice; „Nudul lui Gogu” (1928), „Ale vieţii valuri”, (1929), „Doresc ca micile mele rânduleţe” (1945), „Fiecare cu părerea lui” (1970). A publicat de asemenea volume de versuri – „Vitrinele toamnei” (1926) – şi romanul „Mica publicitate” (1935).

Dintre toate scrierile sale, însă, „Titanic Vals”, comedie în trei acte, a rămas până azi piesa de rezistenţă a lui Tudor Muşatescu, fiind tradusă şi jucată frecvent la noi sau peste hotare. Comedie de moravuri, genul în care Muşatescu a excelat, „Titanic Vals” reînvie burghezia românească din epoca interbelică,luându-i în deriziune condiţia şi aşezând-o în situaţii comice care să-i trădeze neajunsurile. Piesa a fost ecranizată cu succes în 1964, în regia lui Paul Călinescu, avându‑i în rolurile principale pe Grigore Vasiliu-Birlic, Silvia Fulda, Coca Andronescu, Ion Finteşteanu şi Mihai Fotino. Prin opera sa, Muşatescu a fost considerat un continuator al comediei caragialiene de moravuri. Multe dintre piesele sale au fost traduse în limbi străine şi au cunoscut succesul şi peste hotare. Scriitorul a murit la 4 noiembrie 1970.

În cadrul proiectului Argeşeni – valori naţionale, căruia i-a pus bazele prefectul Cristian Soare, Tudor Muşatescu a fost omagiat la primăria Câmpulung. Autorităţi locale, reprezentanţii instituţiilor de cultură, elevi de la şcolile din municipiu au participat la eveniment în cadrul căruia s-a recitat din operele lui Muşatescu şi s-au prezentat secvenţe din  „Titanic Vals”.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie