25 Octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua când armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, ziua de 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi de cinstire pentru eroismul si jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-ţi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţională şi integritatea teritorială a statului român.
În fiecare an la 25 octombrie, militarii Armatei Române îmbracă haine de gală şi îşi sărbătoresc ziua.
Cu acest prilej, Batalionul 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” în cooperare cu Primăria Municipiului Câmpulung, organizează la nivelul Garnizoanei Câmpulung în data de 25, începând cu orele 11.00, cermonii militare cu depuneri de coroane şi jerbe de flori la Monumentul eroilor din Piaţa Jurământului.
La această sărbătoare de suflet şi simţire, vor participa reprezentanţi din partea administraţiei publice locale, comandanţii unităţilor militare din garnzoană, cadre militare în rezervă/retragere, veterani de război, reprezentanţi ai cultelor religioase precum şi reprezentanţi ai mass-media locale.
Comandantul Batalionului 30 Vânători de Munte ,,Dragoslavele”şi comandant al Garnizoanei Câmpulung, locotenent colonel Ilinca Ionuţ, urează tuturor militarilor care si-au desfăşurat sau îşi desfăşoară activitatea sub flamura Drapelului de Luptă, precum şi familiilor acestora, multă sănătate, fericire, putere de muncă, succes în realizarea obiectivelor propuse şi un călduros ,,LA MULŢI ANI!”.