În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 262 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 67.963 de lei, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 31 de permise de conducere şi au fost retras 9 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti l-au depistat pe L.V., de 51 de ani, din municipiul Piteşti, care conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Piteşti l-au depistat pe R.A., de 26 de ani, din municipiul Piteşti, care a condus un autoturism pe str. Calea Craiovei, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni, l-au depistat pe O.I.,de 39 de ani, din comuna Coşeşti, care conducea un autoturism pe raza oraşului Mioveni, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Sf. Spiridon Mioveni, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.
Poliţiştii Biroului Rutier Curtea de Argeş l-au depistat pe S.F., de 23 de ani, din comuna Şuici, care conducea un autoturism, pe str. Negru Vodă din municipiul Curtea de Argeş, având plăcuţele cu numere provizorii expirate. În cauză a fost întocmit dosar penal de art. 334 Codul Penal.