Prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în sectorul silvic a constituit o preocupare majoră a I.P.J. Argeş, în anul 2014 fiind intensificate atât activităţile pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri cât şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea şi comercializarea materialului lemnos. Astfel, numărul acţiunilor desfăşurate în acest scop a crescut în anul 2014 cu 11,2%, iar cantitatea de material lemnos ridicat în vederea confiscării a crescut cu 32,8% .
După intrarea în vigoare a H.G. nr. 470 din 4 iunie 2014, efectivele de poliţie accesează Sistemul informaţional integrat de urmărire a materialelor lemnoase, denumit SUMAL, fiind efectuate 1.366 verificări, aplicate 516 sancţiuni contravenţionale, confiscată cantitatea de 863 m.c. material lemnos şi constatate 51 infracţiuni.
Pe parcursul anului au fost înregistrate 396 dosare penale vizând infracţiuni la regimul silvic şi au fost cercetate 79 de persoane, faţă de 8 dintre acestea fiind dispuse şi măsuri preventive.