5 percheziții domiciliare, în localitatea Stâlpeni. Peste 10.000 de ţigarete au fost descoperite în urma perchezițiilor desfășurate, în această dimineaţă, de polițiștii argeşeni.
În dimineaţa zilei de 07 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în localitatea Stâlpeni, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2020, trei persoane cu vârste cuprinse între 34 și 62 de ani, toate din Stâlpeni, ar fi achiziționat, depozitat și comercializat țigări nefiscalizate.
În urma percheziţilor, au fost descoperite și ridicate aproximativ 50 de cartușe de țigări, reprezentând peste 10.000 de ţigarete, mai mule telefoane mobile, 2 tablete, 6.600 de lei și 200 de euro.
Trei persoane vor fi conduse la sediul poliţiei, pentru audieri.
La activități au participat și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș.