4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

60 de zile control judiciar pentru Constantin Nicolescu!

Alte Știri

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu a ajuns din nou în atenţia procurorilor DNA, pe numele acestuia anchetatorii formulând mai multe acuzaţii de comiterea infracţiunii de abuz în serviciu şi folosirea influenței sau autorității funcției de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Conform comunicatului emis de DNA, Constantin Nicolescu se află sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
“Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus extinderea cercetărilor, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 2 februarie 2015 și până la data de 2 aprilie 2015, inclusiv, față de inculpatul NICOLESCU CONSTANTIN, la data faptelor președinte al Consiliului Județean Argeș și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, cercetat pentru următoarele infracțiuni:
– o infracțiune prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 – folosirea influenței sau autorității funcției de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, în formă continuată (35 acte materiale);
– instigare la opt infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dintre care trei în formă continuată.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Nicolescu Constantin trebuie să respecte următoarele obligații:
– să se prezinte la organul de urmărire penală (Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești) ori de câte ori este chemat;
– să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței;
– să se prezinte la Poliția Municipiului Pitești, județul Argeș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.
– să nu depășească limita localității de domiciliu, respectiv, Municipiul Pitești, județul Argeș decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar care a luat măsura;
– să nu se apropie de martorii în cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale;
– să nu se apropie de suspecții în cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale,
– să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
În caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care îi revin inculpatului, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive”, se arată în comunicatul DNA.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie