3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

694 de sancţiuni aplicate de poliţişti în minivacanţa de 1 Decembrie!

Alte Știri

Pentru siguranţa cetăţenilor, în minivacanța de 1 decembrie, peste 150 de poliţişti au acționat suplimentar faţă de dispozitivul zilnic, în județul Argeș, în locurile unde au avut loc manifestări publice, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

În perioada 30 Noiembrie – 04 Decembrie a.c., poliţiştii au depistat 38 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni, dintre acestea 27 de persoane au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat peste 694 de sancţiuni, în valoare de aproximativ 220858,5 lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 500 lei.

Astfel, poliţiştii au aplicat 128 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 10 conform Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

Pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 551 de sancţiuni contravenţionale, 194 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 2 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune și 322 pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii au retras 9 certificate de înmatriculare şi au reţinut 52 de permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 6 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 31 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.

În caz de nevoie, nu ezitaţi să apelaţi numărul de urgenţă 112.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie