A rămas fără permis de două ori în aceeași zi!
Aceasta ar putea fi povestea unui muscelean de 20 de ani.
Tânărul de fel din Câmpulung, T.B.A, se afla la volanul unui autoturism marca BMW. Pe DN 73, acesta a făcut o depășire pe trecerea de pietoni, faptă ce se sancționează cu suspendarea permisului de conducere.
Așa că, T.B.A., a rămas fără permis, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung fiind cei care i-au suspendat permisul, eliberându-i totodată o dovadă cu care bărbatul mai putea circula o perioadă.
După doar câteva ore, T.B.A., a ieșit din nou în calea polițiștilor, de această dată, tânărul, crezând probabil că nu mai are ce păți, chiar în fața polițiștilor, s-a angajat într-o depășire a unei coloane, ape linie continuă, a evitat în ultimul moment o bătrână care traversa strada, ce-i drept prin loc nepermis.
Când au văzut de ce este în stare tânărul conducător auto, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, l-au prins, l-au oprit, l-au testat cu aparatul etilotest, iar după testare polițiștii au realizat care era motivul pentru care tânărul era așa viteaz, avea o alcoolemie de 0.12 mg/l alcool pur în aerul expirat, adică aproape dublu în sânge.
Polițiștii musceleni i-au anulat dovada de circulație provizorie emisă la primul incident, și i-au eliberat o altă dovadă, de data aceasta fără valabilitate.
Așa se poate spune că T.B.A. a rămas fără permis, de două ori într-o zi…