3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

89 de ani de protecţie civilă!

Alte Știri

În fiecare an, pe data de 28 februarie sărbătorim Ziua Protecției Civile din România, iar anul acesta sărbătorim 89 de ani de protecție civilă în România.

Semnificația acestei zile de 28 februarie își are originea în anul 1933, când printr-un Înalt Decret Regal se aproba “Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene” având ca scop “limitarea efectelor bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”.

Conceptul de protecție civilă a evoluat de la “apărare pasivă” la “apărare locală antiaeriană” în 1952 (prin decretul nr. 24 din 17 ianuarie 1952), apoi apărarea locală antiaeriană îşi schimbă denumirea în apărare civilă în anul 1978, iar în anul 1994 apare în mod oficial denumirea de “protecție civilă” (în Legea apărării naţionale nr. 45 din 01 iulie 1994).

Astăzi, atribuţiile protecţiei civile sunt îndeplinite de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la nivel local de către Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă.

Scopul este protecția și sprijinul populaţiei, exploatând operativ mijloacele pe care le avem la dispoziție. Iar aceste două obiective sunt misiunea de zi cu zi a pompierilor din serviciile profesioniste pentru situații de urgență.

“Ultimii ani au fost marcați de misiunile specifice pandemiei de COVID-19, ne-am adaptat, am participat și la stingerea incendiilor din Grecia, am intervenit fără ezitare, iar acum vecinii noștri ucraineni au nevoie de sprijin și suntem pregătiți să acordăm ajutor alături de toți cei care s-au dedicat acestei misiuni umanitare.

Suntem alături de dumneavoastră în orice moment, din zi sau din noapte, gata să intervenim în cel mai scurt timp posibil”.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie