Apa este un lichid inodor, insipid și incolor, de cele mai multe ori, sau ușor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase. Apa este o substanță absolut indispensabilă vieții, indiferent de forma acesteia, fiind unul dintre cei mai universali solvenți. Apa este un compus chimic al hidrogenului și al oxigenului, având formula chimică brută H2O. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe planeta Pământ, formând unul din învelișurile acesteia, hidrosfera.
Vă transmitem mai jos rezultatele analizelor la plecarea din Staţia de Tratare Calea Pietroasă şi din două puncte ale reţelei de distribuţie (mal stâng-mal drept):
1.Tip probă: apă potabilă
Client: S.C. EDILUL CGA S.A.
Loc de prelevare: Plecare Staţia de Tratare Calea Pietroasă
Data executării: 29.12.2020
Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)
Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare
pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,8
Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 0,65 FNU
Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,03 mg/l
Azotaţi (NO3–) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 0,85 mg/l
Azotiţi (NO2–) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01mg/l
Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,5 mg/l
Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,94Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.
2. Tip probă: apă potabilă
Client: S.C. EDILUL CGA S.A.
Loc de prelevare: str. Valea Bărbușii (mal drept)
Data executării: 29.12.2020
Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)
Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare
pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 7,7
Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 0,70 FNU
Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,03 mg/l
Azotaţi (NO3–) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 0,83 mg/l
Azotiţi (NO2–) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01 mg/l
Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,25 mg/l
Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,98
Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.
3.Tip probă: apă potabilă
Client: S.C. EDILUL CGA S.A.
Loc de prelevare: str. Traian (mal drept)
Data executării: 29.12.2020
Proba prelevată conform SR ISO 5667-5/1998 şi ISO 19458/2006 (E)
Observaţii: apa se încadrează în valorile admise, conform Legii calităţii apei nr. 458/2002 cu completările ulterioare
pH: (valoare admisă: 6,5-9,5 unităţi de pH), valoare obţinută: 8,2
Turbiditate: (valoare admisă: < 5 FNU), valoare obţinută: 1,99 FNU
Amoniu (NH4+): (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,03 mg/l
Azotaţi (NO3–) (valoare admisă: 50 mg/l), valoare obţinută: 0,85 mg/l
Azotiţi (NO2–) (valoare admisă: 0,50 mg/l), valoare obţinută: ˂0,01 mg/l
Clor rezidual (Cl2) liber (valoare admisă: 0,1-0,5 mg/l), valoare obţinută: 0,45 mg/l
Duritate totală (valoare admisă: 5 grade germane), valoare obţinută: 1,85
Din punct de vedere microbiologic, apa este conformă.
Elaborat, Şef Laborator, ing. Laura Pepenel
Director General, ing. Mihail Vasilescu