1.9 C
Campulung Muscel
miercuri, 15 ianuarie, 2025

MIOVENI: Izvorul Tămăduirii – un praznic închinat Maicii Domnului!

Alte Știri

În prima zi de vineri după Paşte, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte, în fiecare an, Izvorul Tămăduirii – un praznic închinat Maicii Domnului și menit să arate rolul Fecioarei Maria în lucrarea mântuirii oamenilor.

Credincioşii din Mioveni sunt asteptaţi vineri, 7 mai, de la ora 15.30, pe platoul din pădurea Făget, în locul unde se află un izvor ce poartă numele de Izvorul Tămăduirii pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.

Amintim că sărbătoarea datează de la jumătatea primului mileniu creștin, generalizându-se în întreaga Biserică Ortodoxă, iar originea acestei sărbători se află în legenda unei minuni care s-ar fi petrecut lângă un izvor de lângă Constantinopol. 

Potrivit tradiției, un orb și-ar fi recăpătat vederea spălându-se pe ochi cu apa acestuia.

Slujba se va realiza cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecție stabilite de autorităţi.

Ultimele Știri

Un șofer tânăr a comis-o grav! A ajuns cu mașina cu roțile în sus în apă

Un șofer tânăr a comis-o grav! A ajuns cu mașina cu roțile în sus în apă. Este vorba despre...

Alte știri din aceeași categorie