1.9 C
Campulung Muscel
miercuri, 15 ianuarie, 2025

VESTE BUNĂ! Simulare gratuită pentru elevii care dau BAC la informatică

Alte Știri

WellCode, companie specializată în cursuri de programare IT și servicii de mentorat, care pregătește olimpicii la informatică ai României organizează o sesiune gratuită de verificare a cunoștințelor înainte de examen, pentru absolvenții de liceu care dau BAC-ul la informatică. Toți elevii de liceu din România, care vor susține probă de bacalaureat la informatică, au acces gratuit, online, la o simulare a examenului, marți, 29 iunie,  între orele 19.00 – 22.00.

Subiectele au fost construite de Petru Trîmbițaș, fondatorul companiei, fost olimpic la informatică, pe baza experienței de lucru cu olimpicii la informatică, a programei școlare, dar și a modelelor de teste realizate de minister în acest an. Sesiunea de verificare a cunoștințelor pregătită de WellCode este o inițiativă privată, independentă de planurile de suport realizate de Ministerul Educației și Cercetării.   

Simularea va include teste tip grilă și probleme, pe modelul testelor de antrenament din timpul școlii. Pentru a oferi acces cât mai multor tineri, compania a creat un grup special pe Facebook, unde va posta, în timp util, informațiile despre simulare și va răspunde întrebărilor privind înscrierea:https://www.facebook.com/groups/bac.admitere.info

Pentru a participa la simulare, elevii se vor înscrie pe platforma www.wellcode.ro. Înscrierile se vor deschide în cursul zilei de sâmbătă, 26 iunie. 

”Elevul care va avea cel mai bun rezultat la simulare, va primi acces gratuit la un curs nou web.wellcode, pe care îl vom lansa în luna octombrie a acestui an”, a spus Petru Trîmbițaș.

Ultimele Știri

Un șofer tânăr a comis-o grav! A ajuns cu mașina cu roțile în sus în apă

Un șofer tânăr a comis-o grav! A ajuns cu mașina cu roțile în sus în apă. Este vorba despre...

Alte știri din aceeași categorie