0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Accident de muncă la Muzeul Câmpulung!

Alte Știri

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la sediul Muzeului Câmpulung,  un angajat a căzut de pe o scară, suferind leziuni.

În urma intervenției, s-a constatat că un bărbat de 35 de ani, din Câmpulung, angajat al unei societăți prestatoare de servicii, aflat în timpul serviciului, a suferit leziuni, fiind preluat de echipajul medical sosit la fața locului cu diagnostic preliminar de fractură membru superior.

Pompierii câmpulungeni au fost solicitați cu privire la accidentul de muncă, din strada Negru Vodă, unde au intervenit cu un echipaj SMURD.

Aceştia au găsit un bărbat de 35 de ani, care a căzut de pe o scară de la o înălțime de aproximativ 4-5 m și a suferit mai multe răni la membrul superior drept și membrul inferior stâng. În urma îngrijirilor medicale, acesta a fost transportat la spitalul din municipiu.

“Bărbatul respectiv făcea nişte lucrări, era urcat pe scară, aceasta a alunecat pe mozaic, iar omul a căzut. S-a lovit la mâna dreaptă, cred că e fractură”, a declarat directorul Muzeului din Câmpulung, Alexandru Oprea.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Câmpulung au demarat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit rănirea persoanei, în cauză fiind sesizați și reprezentanții I.T.M. Argeș.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, a fost întocmit dosar penal, în care se desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv neluarea și nerespectarea măsurilor de sănătate și securitate în muncă, conform art. 196, 349 și 350 din Codul Penal.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie