46 de medici, 15 asistenți și 20 de profesori au fost decorați de președintele Klaus Iohannis într-o ceremonie ce a avut loc miercuri la Palatul Cotroceni, cu ocazia Zilei Naționale a României.
Printre aceștia s-a aflat și șeful secției ATI de la Spitalul COVID Mioveni, medicul Adrian Ciocănea, care a primit Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de “Cavaler”.
Decorațiile au fost acordate „în semn de apreciere pentru profesionalismul, dăruirea, curajul şi solidaritatea manifestate în contextul măsurilor de combatere a pandemiei de Covid – 19”.
La ceremonie au participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu și şeful DSU, Raed Arafat.