„A-nceput de ieri să cadă,
Câte-un bolovan, din, el pe stradă…
Ghici ghicitoarea mea:
Ce hotel se prăbușește,
Şi în ce oraș domnește?”,
Nu e mare greutate, să vedem cum sunt lăsate lucrurile la voia întâmplării. Și nu e nici glumă! Feriți-vă capul când treceți pe lângă el! Din fațadă și acoperiș se desprind bolovani. Unde pică, Dumnezeu, cu mila!
E vorba de marele, grandiosul Hotel Regal din Câmpulung. Clădire pentru care disputele sunt mari…
Hotelul Regal, construit în a doua jumătate a secolului XIX de către Niţă Ştefănescu, este un reper al Câmpulungului.
A-nceput de ieri să cadă, Câte-un bolovan, din el, pe stradă…
Dispute, interese, judecăţi, dezinteres, însă clădirea care a primit cu fast Familia Regală, care a fost surprinsă într-o fotografie când admiră oraşul de la balconul Hotelului, Carol I, Regina Elisabeta şi Principele Ferdinand fiind oaspeţi obişnuiţi ai municipiului muscelean, pare că a “obosit”, iar anii în care a fost lăsată în paragină, au afectat-o grav.
CITESTE SI. DE LA CITITORI. Cum arată celebrul Hotel Regal din Câmpulung, prin interior în 2022. VIDEO
Hotelul Regal, se vinde cu aproape un milion şi jumătate de euro, însă până moştenitorii se vor hotărâ să lase un investitor să “ajute” această emblemă a Câmpulungului, nu putem spune decât că zona este una care lasă un gust amar celor care tranzitează zona.
CITEȘTE ȘI. O parte din Hotelul Regal, actual ,,Ruină” scoasă la vânzare, la preţul de 1 milion jumătate de euro!
În balcoane cresc arbuşti, faţada este mâncată de vânt şi ploi, din când în când cad resturi din zonele afectate de intemperii.