Copacul Dorințelor din parcul Goleștilor este pregătit să primească visele și dorințele copiilor. Orice copil poate deveni un personaj de poveste la atelierul de face-painting, iar poneii și caii abia așteaptă să-i plimbe pe sărbătoriții zilei de 1 Iunie, prin parcul Goleștilor .
Veselia și buna dispoziție sunt completate de lansări pe tiroliană și picnic în aer liber pentru cei care doresc să petreacă o zi de neuitat la Muzeul Golești.
Expoziția inedită „Universul copilăriei de altădată” este deschisă special pentru cei mici și cei mari.
În parteneriat cu Asociația Muzeul Jucăriilor, Muzeul Golești a pregătit pentru publicul de toate vârstele o interesantă expoziție de jucării. Peste 300 de obiecte atent selectate de prietenii noştri vor aduce un zâmbet copiilor din prezent, dar și celor din trecut. Jucăriile sunt din perioada 1930-1990.
Fiecare jucărie are o poveste a ei, a fost martora unei emoţii, a unei lacrimi sau a unui vis împlinit, pe care le vor afla fiecare vizitator. ASOCIAȚIA MUZEUL JUCĂRIILOR a fost creată încă din anii ’60 la iniţiativa unui grup de entuziaşti care, pe parcursul a patru decenii, au strâns și au colecționat nenumărate obiecte dragi ale copilăriei, aparținând diferitelor generaţii. Vernisajul acestei expoziții va avea loc pe 1 iunie, ora 12.00.