PEŞTERA DÂMBOVICIOARA – adăpost al pustnicilor şi ascunzătoare a haiducilor, născută din calcare de vârsta jurasică, sculptată de natură în chipuri neomeneşti.
Program
Luni – Vineri: 09.30 – 16.00
Sâmbătă – Duminică: 09.00-17.00
!!! peștera este deschisă zilnic, inclusiv în zile libere legale sau sarbători religioase.
Tarif intrare:
5 lei/ copil, 15 lei/ adult.
Contacte utile:
– Primăria Dâmbovicioara: 0248544204
– Informații zonă: 0744524874
………………………………………………………………………………………………………….
Peştera a apărut ca urmare a acţiunii apelor care traversează masivul Piatra Craiului, dar şi Munţii Făgăraş şi Leaota. În cursul lor, acestea au format văi adânci şi înguste, conducând la apariţia unui peisaj deosebit, apreciat de turiştii care vizitează zona. Golul subteran este format dintr-o galerie lungă de 250 metri, cu un traseu ascendent.
Cel mai important afluent al Dâmboviţei care a contribuit la formarea acestui frumos obiectiv natural este Dâmbovicioara, care izvorăşte din versantul sudic al Vârfului Omu şi străbate culoarul Rucăr-Bran pe direcţia Nord-Sud, vărsându-se în Dâmboviţa.
Peştera este primul fenomen carstic ce a servit drept model unui pictor celebru (tabloul „Peştera Dâmbovicioarei“, de Nicolae Grigorescu).
Legenda spune că, mult după plecarea pustnicului Pavel, în perioada primului război mondial, în peștera Dâmbovicioara își găsiseră adăpostul doi haiduci celebri, Fulga și Budac. Aceștia așteptau într-o nișă din interiorul peșterii, ce ducea spre vârful muntelui, și jefuiau oamenii bogați, oferindu-le banii celor săraci. Haiducii erau foarte prietenoși cu localnicii și, considerându-se stăpânii peșterii, ei organizau nunți și petreceri cu lăutari, ospețe haiducești în sala mare a peșterii.
Haiducul Andrei Budac este o legendă a locurilor, un milostiv al săracilor, dar prigonitor cu ciocoii vremii. S-a născut la 20 iulie 1873, în satul Oprea Cârțisoara, fiu al lui Zenovie și al Elisabetei. La vârsta de 18 ani, fără să ceară acordul parinților, trece munții în România, clandestin, prin Vama Cucului și intră în ceata de haiduci condusă de unul Țigan de prin părțile Rucărului de Argeș. După moartea lui Țigan, Andrei devine căpitanul celor 12 haiduci pe care-i conduce timp de 20 de ani. Îi jefuia pe ciocoi, pe bogați și îi miluia pe săraci.
A luat parte la Răscoala din 1907, cand a fost prins și întemnițat la Câmpulung Muscel. Pe capul lui și al camarazilor lui, Gheorghe Fulga, Ioana Murărescu și Nicolae Veza, Jandarmeria a pus un premiu de 2000 de coroane care sa revină celui care-i prinde. Andrei Budac a fost urmărit de sute de jandarmi prin păduri și prin sate. În noaptea de 29/30 ianuarie 1912 este prins de un pluton de jandarmi, trădat fiind, și este împușcat. Este înmormântat în sat, iar după ei, au ramas doinele de jale:
„Frunză verde salbă moale,
Ici în vale, mai la vale,
Se plimba Fulga călare,
De poteră habar n-are.
Cu căciula mocănească,
Cu sarica moicenească,
Nimenea să nu-l cunoască.
Foaie verde iasomie,
Fulga pleacă-n haiducie,
Cu un frățior mai mic,
De-al codrilor voinic,
Pe care-l cheamă Budac
Și vine la toți de leac.
Fără frică de jandarmi,
Fără frică de guzgani.„
