6.4 C
Campulung Muscel
vineri, 31 ianuarie, 2025

Ziua care a scris istorie la mânăstirea Negru Vodă din Câmpulung

Alte Știri

Ziua care a scris istorie la mânăstirea Negru Vodă din Câmpulung. Praznicul închinat Nașterii Maicii Domnului a adus mare bucurie obștii monahale de la mănăstirea argeșeană Negru Vodă. După ani de așteptare și eforturi susținute, au fost binecuvântate lucrările de restaurare realizate la acest important monument istoric și de arhitectură românească.

Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, care prin rugăciune și ungerea cu Sfântul și Marele Mir a sfințit biserica mănăstirii. La acest eveniment unic în istoria Eparhiei au fost prezenți oficialități centrale și locale, precum și foarte mulți credincioși care au dorit să fie martori la acest moment important din viața mănăstirii muscelene.
La slujba de resfințire a mănăstirii oficiată de un sobor de preoți condus de Înalt Prea Sfinția Sa Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, echipa din Câmpulung a primit cuvântul Domnului împreună cu Ion Mînzînă, președintele CJ Argeș și al PSD Argeș, cu primarul municipiului Pitești Cristian Gentea, președinte executiv al PSD Argeș, deputatul Simona Bucura-Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș, cu senatorul Cristina Stocheci, cu deputații Nicolae Pavelescu, Remus Mihalcea și Aurel Bălășoiu, cu subprefectul Ciprian Neculăescu, cu Cristian Puiu, administratorul județului.

După săvârșirea slujbei de sfințire, Ierarhul Argeșean a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Chiriarhul Eparhiei a amintit în cuvântul său că municipiul Câmpulung este binecuvântat de Dumnezeu și de Maica Domnului să aibă un așezământ monahal voievodal restaurat cu ajutorul unor specialiști ce au reușit să termine lucrările foarte repede.

Din rânduiala Domnului Dumnezeu, în anul 2016, cu sprijinul lui Liviu Mușat, director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, al firmei de consultanță S.C. Duopart Consulting S.R.L. din Ploiești, reprezentată de Alina și Ionuț Stoica, și Diana și Răzvan Ion, precum și al altor oameni de bine, cunoscuți de Domnul Dumnezeu, a fost semnat Contractul de finanțare a unui proiect în valoare de 4 milioane de euro, subvenționat din fonduri structural europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 5: „Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural.”

Consiliul Județean Argeș, prin bunăvoința președinților Ion Mînzînă și Constantin Dan Manu, a sprijinit cofinanțarea proiectului european. De asemenea, Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel, prin edilii Ioan Liviu Țâroiu și Elena Lasconi, au acordat sprijin financiar în realizarea proiectului european.

Arhitectul Constanța Carp și Stătică Ion, s-au îngrijit de implementarea proiectului de restaurare, care a însemnat acoperirea cu tablă de cupru a întregului ansamblu monahal, eliminarea igrasiei din toate spațiile, restaurarea și consolidarea bisericii mari și a zidurilor, transformarea și reamenajarea pivnițelor, consolidarea și restaurarea casei domnești și egumenești, restaurarea picturii murale interioare din biserică, îmbunătățirea sistemului de încălzire centralizat, dotări multiple funcționale moderne în vederea prevenirii incendiilor, precum și lucrări de înfrumusețare exterioară.
Restaurarea picturii murale a bisericii mari a fost realizată de către echipa domnului expert restaurator Baciu Mircea. Toți cei care s-au implicat în acest proiect de restaurare au primit astăzi din partea Înaltului Ierarh argeșean medalia de onoare creștin-ortodoxă ,,Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel”.
Inspirat de Duhul Sfânt, în anul 2014, Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, îndeamnă conducerea mănăstirii, și aprobă inițierea demersurilor în vederea implementării unui proiect de restaurare generală, finanțat prin fonduri europene, încredințând lucrarea de întocmire și depunere a documentației la instituțiile abilitate, părintelui stareț Serafim Caiea.

Un moment de tristețe s-a așternut asupra Mănăstirii Negru-Vodă și a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în data de 9 iunie 2020, când, după o suferință mai îndelungată, Părintele Protosinghel Stareț Serafim Caiea, începea călătoria către cereștile lăcașuri.

Astfel, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, încredințează începând cu data de 2 iulie 2020, aducerea la bun sfârșit a proiectului de restaurare și punere în valoare a Ansamblului Mănăstirii Negru-Vodă, Părintelui Stareț Protosinghel Ieronim Gheorghiță, fost viețuitor al acestui așezământ monahal, venit la Mănăstirea Negru-Vodă, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, de la Mănăstirea Sfânta Maria, Orașul Techirghiol, județul Constanța.
La acest eveniment deosebit din viața mănăstirii muscelene au fost prezenți o parte din membrii grupului folcloric ,,Doruri Muscelene” care au interpretat pricesne închinate Maicii Domnului.

Mănăstirea Negru – Vodă este cel mai important ansamblu monastic din zona Muscelului.

În componența ei intră biserica mare, biserica mică-bolnița – din primul sfert al veacului al XVIII-lea, turnul clopotniță de la intrarea în incintă – secolul al XVII-lea, casa domnească – secolul al XVII-lea, construită pe vechi temelii din secolul al XIV-lea, casele egumenești – secolul al XVIII-lea, anexa casei domnești și chiliile de la începutul secolului al XIX-lea.

Conform pisaniei de pe peretele vestic de la intrare, prima biserică a mănăstirii a fost ctitorită în anul 1215, de către Radu Negru Voievod, de aici și numele mănăstirii. Mai apoi a fost rezidită de Basarab I Cel Mare, fiul lui Negru Vodă, și terminată de fiul său, Nicolae Alexandru Basarab.

Foto: Cristian Gheorghe
Ultimele Știri

Video. Belea pe drumul Câmpulung – Curtea de Argeș. Șoferii blocați în trafic!

Belea pe drumul Câmpulung - Curtea de Argeș. Șoferii blocați în trafic! În urmă cu puțin timp, la 112 s-a...

Alte știri din aceeași categorie