3.6 C
Campulung Muscel
duminică, 19 ianuarie, 2025

Jaf cu cagulă și pistol la o benzinărie

Alte Știri

Un tânăr a intrat cu fața acoperită de o cagulă într-o benzinărie din Sectorul 2 al Capitalei și a furat mai multe bunuri, după ce i-a amenințat cu pistolul pe angajați. În acest sens, poliţiști din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție, în Capitală, la domiciliul unui tânăr, în vârstă de 18 ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Secția 7 Poliție a fost sesizată cu privire la un jaf la o benzinărie. Se pare că un bărbat necunoscut, ce avea fața acoperită cu o cagulă, a amenințat cu un pistol angajații unei stației din Sectorul 2, apoi a sustras mai multe bunuri.

Cazul a fost preluat imediat de polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, iar în urma cercetărilor și investigațiilor desfășurate, a fost identificat tânărul în vârstă de 18 ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională. El este bănuit de comiterea faptei de la benzinărie.

Probatoriul administrat a relevat faptul că tânărul ar fi avut și un complice, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 32 de ani, care ar fi supravegheat locul pentru a nu fi surprinși, precum și traseul folosit ulterior comiterii faptei. Continuarea o găsiți AICI.
Ultimele Știri

Vestea îndoliată a zilei. Un cunoscut om de afaceri a fost găsit mort în sediul firmei sale!

Vestea îndoliată a zilei. Un cunoscut om de afaceri a fost găsit mort în sediul firmei sale! Gheorghe Bălțat,...

Alte știri din aceeași categorie