La câteva zile după ce a scăpat de arestul preventiv şi a fost plasat în arest la domiciliu, un tânăr de 27 de ani, din Pitești s-a bucurat din plin de „libertate” El a evadat de trei ori şi s-au dus la furat. Culmea este că, se afla în arest la domiciliu tot într-un dosar de furt calificat. Măsura a fost revocată şi tânărul s-a întors în celulă.
În luna mai a acestui an, Ionuţ R de 27 de ani, un tânăr care a crescut la orfelinat, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de furt calificat. Acesta are probleme de natură psihică şi acţionează după instinct. S-a stabilit însă că are discernământ de aceea poate fi tras la răspundere penală. A avut de multe ori probleme cu legea şi de aceea s-a luat măsura preventivă.
Tânărul a stat câteva luni în arest şi în cele din urmă, a obţinut înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu. Cum avea ultima adresă în Piteşti dar nu avea unde să locuiască, instanţa a modificat adresa, stabilind ca inculpatul să stea la familie, în Valea Iaşului. Nu avea voie să părăsească domiciliul, dar nu i-a păsat de interdicţie.
Prima escapadă nocturnă a avut-o în noaptea de 26 spre 27 decembrie, la câteva zile după ce scăpase de arestul preventiv. S-a dus la Domneşti acolo unde a spart un magazin şi a furat suma de 1.600 lei. Încurajat de reuşită, în noaptea următoare, a mai spart un magazin, tot la Domneşti, şi a furat suma de 335 lei. Ultima evadare a avut-o în noaptea de 4 spre 5 decembrie atunci când a sustras suma de 18 lei. Oamenii legii au stabilit că tânărul ajungea la Domneşti cu maşini de ocazie. După administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru evadare în formă continuată.
Ieri procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au înaintat Judecătoriei Curtea de Argeş propunerea arestării preventive. Instanţa a admis cererea şi a emis pe numele lui Ionuţ R. un nou mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
sursa – curierulzilei.ro