Yiuuuhuuuuu. Sus piciorul de Crăciun. Brezăiaşii Rucărului. În patru comune argeşene s-a conservat de secole obiceiul Brezaia, o formă de colindat complexă, cu măşti zoomorfe şi costumaţii speciale.
După cum spune etnologul Sorin Mazilescu, ”În Rucăr, vestimentaţia Brezaiei, şi a Moşului subliniază opoziţia faţă de realitatea cotidiană: basmalele pentru veşmântul Brezaiei, obţinute de la femei şi mai ales de la casele cu fete mari, nu sunt confecţionate în casă, ci sunt basmale de mătase, cumpărate din târg.
La rândul său, Moşul se încalţă cu cizme şi pantaloni negri (ceilalţi locuitori ai satului având pantaloni de dimie albă), iar în cap pune o bucată de lemn care are faţă de om; sprâncenele şi mustăţile sunt făcute din lână, dinţii din bucăţi de tablă, iar pe spate îi atârnă o piele de capră neagră.
De şoldul stâng îi atârnă o sabie de lemn cu teacă, un pieptăn, o oglindă de lemn cu care se dichiseşte din când în când; el ţine în mână un săculeţ de cenuşă legat cu o aţă de un băţ de lemn cu care dă în copii şi în oamenii mari, zicând că le dă cheltuială sau arvună. Masca din faţă cu pielea de capră se numeşte şi hârcă”.
O particularitate a acestui obicei este aceea că, după cum subliniază şi etnologul Sorin Mazilescu, ”colindatul cu Brezaia se desfăşoară numai în noaptea de Crăciun, până a doua zi, la răsăritul soarelui, celelalte apariţii ale măştii, fără a mai fi asociate cu colindul, înregistrându-se în zilele următoare, ca plimbare prin sat, în alaiul parodic al copiilor care o îndeamnă: „Brezăiţa moşului, / Pe valea cocoşului, / Nu te da, / Nu te lăsa, /Că mă leg de hârca ta!”. Ultima apariţie avea loc a treia zi de Crăciun, la hora satului, a cărei organizare revine de asemenea cetei de flăcăi:
„A treia zi de Crăciun, se face o horă mare la care iau parte toţi flăcăii şi toate fetele. Brezaia moare, Moşul o jeleşte şi după aceea e dusă pe braţe mai departe, să fie îngropată”, praznicul de îngropare constând în petrecerea de la cârciuma satului.
În ziua de azi, instituţia horei satului şi a rosturilor ei ceremoniale din sărbătoarea Crăciunului au fost treptat destructurate, iar moartea rituală a măştii şi învierea ei au devenit secvenţe ludice, distractive, din evoluţia sa cu ceata de colindători pe la fiecare casă, ele reprezentând, se pare, contaminări cu scene din jocul Caprei – obicei de Anul Nou întâlnit în satele sudice de deal şi câmpie, din Muscel şi Argeş”.
Colindătorii -tineri în număr de 15-20 cu vârsta cuprinsă între 15-20 de ani-sunt obligatoriu îmbrăcaţi în costume populare, şi poartă pe umeri cojoace miţoase mari şi grele. ”Costumaţia grupului de colindători, respectă tradiţia comunităţii, iar în cazul Brezăii, flăcăii au toţi cioareci de dimie albă, vestă simplă neagră, cămaşă tradiţională specifică zonei Muscel, chimir negru sau maro, căciulă de miel negru, şi ghete de regulă negre. Lăutarii au saxofon, tobă, vioară şi acordeon. Colindul atât ca text cât şi ca melodie, este adaptat diferitelor persoane, şi mai ales stării lor sociale.
Foto – Adi Chiru
