Tudor Mușatescu nu a fost uitat. Amintiri din copilărie cu familia lui din Câmpulung
Tudor Muşatescu s-a născut în comuna Măţău, lângă Câmpulung Muscel, la 22 februarie 1903′
Tudor a fost fiul Elenei, născută Vlădescu şi al lui Alexandru Muşatescu, profesor de latină, greacă şi română.
Tatăl său a fost director al Gimnaziului „Dinicu Golescu” din Câmpulung, primar, senator, prefect.
Tudor Mușatescu a studiat Literatura și Dreptul la București, absolvind cu succes ambele facultăți.
Puteți citi articolele ziaruldinmuscel.ro în Google News și Google Discover (pe mobil și desktop).
A fost căsătorit cu actrița Kitty Stroescu, iar fiul lor, Bogdan Mușatescu, a fost actor la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Cele mai cunoscute piese ale lui sunt „Titanic-Vals” și „…Escu”.
La fel de prețuite sunt și „Visul unei nopți de iarnă”, „Țara fericirii”, „Madona”, „Profesorul de franceză” sau „Sosesc diseară”.
Într-un interviu acordat în urma cu zeci de ani, maestrul Muşatescu spunea:
Tudor Mușatescu nu a fost uitat. Amintiri din copilărie cu familia lui din Câmpulung
“Am fost întrebat, de multe ori, dacă personajele din Titanic Vals și subiectul piesei au existat în realitate.
Da, au existat, și tot ce se întâmplă în Titanic Vals s-a întâmplat în realitate, și chiar la Câmpulung. Firește, nu toate faptele s-au petrecut în cadrul aceleiași familii.
Moștenirea lui Tache Necșulescu… a rămas unei familii sărace, de funcționar la prefectură, dar dragostea Mizei cu locotenentul de cavalerie s-a petrecut în cu totul altă familie.
După cum, în altă familie, soacra și nevasta au plătit ca să-și vadă ginerele și soțul ajuns deputat fără știrea și voia lui.
Cât privește personajele, acestea au fost luate întotdeauna direct de la marea și inepuizabila mea furnizoarea, care a fost, este și va fi: realitatea”, spunea dramaturgul.
Tudor Muşatescu a murit la 4 noiembrie 1970, la vârsta de 67 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.
În 2010, cu ocazia a 40 de ani de la moarte, Editura Ars Docendi a reprodus, în ediţie anastatică, singurul volum de versuri al lui Tudor Muşatescu, „Vitrinile toamnei”.
Musatescu a fost şi va fi elogiat în Muscel, locul unde a venit pe lume.
Aşadar, pe 22 februarie, la Colegiul “ Dinicu Golescu”, instituţie unde a învăţat şi Tudor Muşatescu, Casa de cultură “Tudor Muşatescu”, prin managerul Liviu Iana, a organizat o manifestare.
A fost un elogiu adus maestrului care, ne-a făcut zilele mai frumoase prin muşatismele sale, şi prin piesele scrise, care, vor trăi veşnic, dată fiind realitatea trecutului şi a prezentului.
În amfiteatrul Colegiului, elevii instituţiei de învăţământ, cadrele didactice, directorul Colegiului Magdalena Dorcioman, şi nu în ultimul rând, subprefectul Ciprian Neculăescu, au gustat din muşatismele pe care organizatorii le-au prezentat.
Atât Liviu Iana, cât şi cei care lucrează la Casa de Cultură, vorbind aici de Gina Pavel sau Stefan Cojocaru, au prezentat publicului prezent parte din opera dramaturgului.
Bobi Muşatescu, prietenul lui Sergiu Cicu!
O prezenţă de menţionat a fost fostul director al instituţiei de cultură, Sergiu Cicu.
Citeşte şi: Corul de copii al Casei de Cultură „Tudor Mușatescu” interpretează pricesne care îți taie răsufarea. VIDEO
Cicu este omul care, l-a cunoscut şi a fost prieten cu fiul maestrului, cu Bobi Muşatescu, despre care a povestit că era la fel de talentat ca tatăl său.
Tudor Mușatescu nu a fost uitat. Amintiri din copilărie cu familia lui din Câmpulung
Sergiu Cicu l-a adus în discuţie spunând despre el:
“În 1983, Bogdan Mușatescu a jucat chiar în celebra piesă „Titanic Vals” a ilustrului său tată, în regia lui Mihai Berechet.
În televiziune, Bogdan Mușatescu a jucat în „Visul unei nopți de iarnă”, creație aparținând de asemenea tatălui său.
În postfața la Titanic vals (Ars Docendi, 2013), actorul Bogdan Mușatescu, fiul dramaturgului, spunea:
„Opera tatei s-a aflat și se află într-o zodie specială, zodia dragostei, de care m-am bucurat și eu.
Acest lucru vine din familia noastră, veche familie de musceleni. Trebuie să vă fac o mărturisire.
Eu am avut un timp – timpul de prețuire, timpul când nu mai există omul drag. Atunci îl înțelegi altfel, îl simți altfel”.
