-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Locuințe protejate și un centru de zi, pentru cei aflați în centrele rezidențiale!

Alte Știri

Locuințe protejate și un centru de zi, pentru cei aflați în centrele rezidențiale!

Legislația în domeniul și strategia națională și județeană impune Direcțiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să închidă, până la sfârșitul anului, centrele rezidențiale și să mute beneficiarii în locuințe protejate.

Toate aceste măsuri sunt cuprinse în planul de acțiune al DGASPC Argeș.

Acest lucru este pentru a asigura servicii de calitate atât pentru aceștia, cât și pentru persoanele aflate în situații vulnerabile din comunale.

În prezent, DGASPC Argeș, prin Consiliul Județean Argeș, amenajează mai multe astfel de locuințe protejate în zona de nord a județului.

Pentru preluarea beneficiarilor de la CITO Tigveni, acolo unde există o capacitate de 216 locuri.

În acest context, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, împreună cu Tatiana Eftime, directorul general al Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş au vizitat șantierele.

De asemenea a mai fost prezentă și directorul general adjunct Adela Gogoașe.

Toți au vizitat șantierele unde se construiesc opt locuințe maxim protejate și două centre de zi din Tigveni, satele Bârșeștii de Jos și Bălilești.

Locuințe protejate și un centru de zi, pentru cei aflați în centrele rezidențiale!

În Bârșeștii de Jos se construiesc patru locuințe maxim protejate, cu o capacitate de 33 de beneficiari cu dizabilități și un Centru de zi cu o capacitate de 40 de locuri.

“Am efectuat o vizită în șantierul de la Bârseștii de Jos, din comuna Tigveni.

Acolo DGASPC construiește a patru locuințe maxim protejate și un centru de zi.

Este un proiect pe fonduri europene în valoare de aproximativ 7,2 milioane lei.

Proiectul este finanțat prin programul Operațional Regional 2014-2020.

Pentru acesta Consiliul Județean Argeș asigură cofinațarea.

În cadrul acestui proiect, lucrările au reînceput de două săptămâni. Aici am avut o serie de probleme după ce primul antreprenor a fost nevoit să rezilieze contractul.

Acest aspect pe noi ne-a întârziat, întrucât s-a impus reluarea procedurii de licitație. Noi sperăm ca noul grafic, reeșalonat, să terminăm totuși la timp, astfel încât beneficiarii să se poată muta în case noi până la sfârșitul anului.

În aceste patru locuințe maxim protejate vom avea persoane cu dizabilități. Acest lucru are în vedere dezinstituționalizarea centrului de la Tigveni și mutarea a 33 de persoane aici.

În centrul de zi vor putea beneficia de serviciile noastre de recuperare și consiliere atât persoanele din comunitate, cât și cei 33 de beneficiari care vor fi mutați de la Tigveni” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

“Cele patru locuințe maxim protejate sunt dotate cu băi comune și dormitoare generoase.

Acestea sunt conform standardelor din nomenclator și vor fi licențiate pentru funcționare până la sfârșitul anului.

Au toate cerințele pentru încadrarea în strategia și în legislația care ne obligă ca până la finalul acestui an să închidem centrele rezidențiale” . a precizat Tatiana Eftime, director general al Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.

Proiectul se ridică la 5,2 milioane de lei

Vizita de lucru a continuat pe șantierele din satul Bălilești, acolo unde sunt construite alte alte patru locuințe maxim protejate, fiecare cu o capacitate de opt locuri și un Centru de zi cu o capacitate de 40 de locuri, tot pe fonduri europene.

“În satul Bălilești avem un proiect similar cu cel din Bârseștii de Jos. Aici lucrările sunt mai avansate și suntem în grafic.

Proiectul se ridică la 5,2 milioane de lei. Și aici, Consiliul Județean Argeș asigură partea de cofinanțare”  – Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

“În satul Bălilești avem într-o locație două locuințe maxim protejate și un centru de zi.  La un kilometru distanță, încă două locuințe maxim protejate pentru beneficiarii de la CITO Tigveni.

Acest aspect este pentru a ne îndeplini obiectivul din strategia județeană și strategia națională privind închiderea centrelor rezidențiale.

Pe fiecare locuință protejată vom avea câte opt locuri.

Și aici, Centrul de zi va deservi beneficiarii din aceste locuințe maxim protejate, precum și persoane în situații vulnerabile din comunitate” – Tatiana Eftime, director general al Direcției Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie