Ce se întâmplă cu pensiile. Cine primește ajutor european. Veste de ultimă oră pentru 5 milioane de pensionari. Vestea a fost dată chiar de ministrul Muncii, Marius Budăi. Așadar, ce se întâmplă cu pensiile celor câteva milioane de beneficiari în această perioadă.
Sunt veşti bune pentru cele cinci milioane de pensionari români, înainte de Paşte, de la Maius Budăi, ministrul Muncii.
Astfel, după explozia prețurilor la alimentele de bază, a facturilor, precum și a carburanţilor, guvernul României vrea să vină în sprijinul românilor nevoiaşi, chiar înainte de Paște.
Pensiile, virate mai devreme
În acest sens, ministrul Muncii a anunțat că a decis să vireze pensiile mai devreme. Astfel ca până pe data de 11 aprilie, toţi pensionarii vor avea banii pentru a se putea descurca cu cele necesare de Paște.
În plus, voucherele de alimente vor fi acordate şi ele mai devreme. La fel ca și unele dintre pachetele cu 24 de kilograme de alimente.
„Este sărbătoarea aceasta a Paștelui și am considerat extrem de important ca măcar atât să mai facem în plus pentru seniorii acestei țări.
De vineri (vinerea trecută, 7 aprilie – n.red.), seniorii României care încasează pensiile în cont bancar, pe card, au pensiile în cont.
Până în data de 11 aprilie, vrem ca și ceilalți seniori care încasează pensiile cu factorul poștal să aibă banii acasă. Pentru a-și putea procura cele necesare, atât cât poate permite situația în această perioadă în România. Bineînțeles, și vouchere de alimente vor fi, de asemenea, livrate către cetățeni.
Acele carduri vor fi încărcat cu bani până în data de 13 aprilie, am avut discuții cu domnul ministru Boloș”, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi, azi, potrivit Antena 3.
Cei săraci primesc și ajutor european
De asemenea, în afara de voucherele sociale, românii vulnerabili vor mai primi şi pachetele cu 24 de kilograme de alimente, oferite de Uniunea Europeană.
„750.000 de pachete alimentare în valoare de 390 de lei. Acelea, sperăm noi, ca în final, până săptămâna viitoare să avem mai mult de 800.000 livrate”, a anunțat și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, zilele trecute. La Câmpulung, au ajuns urmează ca săptămâna viitoare să fie împărțite. Revenim cu comunicat de presă, în acest sens.
Vor fi livrate vouchere sociale în șase tranșe
Anul acesta se acordă 6 tranşe de ajutor, începând cu luna ianuarie. Pentru alimente şi mese calde unui număr de circa 2,4 milioane de persoane. Cele aflate în situaţii de vulnerabilitate, arată un comunicat de presă al MIPE.