Mașina care i-a lăsat pe cei de la RAR cu gura căscată. Oficialii RAR au publicat fotografii ale autovehiculului, din care mai există mai puţin de 300 de exemplare la nivel mondial.
Aceștia precizând că „ocazia de a putea vedea o maşină veche de peste 100 de ani şi de a-i auzi sunetul motorului este o onoare pe care puţini o au”, potrivit News.
Mașina care i-a lăsat pe cei de la RAR cu gura căscată
Autovehiculul este un Ford T, fabricat în anul 1914, asa cum reiese şi din documente. Conform acestora, maşina a fost adusă din Statele Unite ale Americii.
Oficialii RAR susţin că, potrivit estimărilor, la nivel mondial ar mai putea fi aproximativ 200-250 de astfel de autovehicule produse în anul 1914.
„Dacă vă întrebaţi cum ar fi să conduceţi această maşină, trebuie sa ştiţi că este necesar un instructaj temeinic înainte. Cum ar fi pedala din stânga este schimbător de viteze. Cea din mijloc este pentru mersul înapoi. Cea din dreapta este frâna de serviciu, iar acceleraţia este o manetă în dreapta volanului.
Farurile funcţionează cu acetilenă (există un generator de acetilenă). Iar felinarele (poziţiile faţă-spate) sunt alimentate cu gaz lampant”, au scris reprezentanţii RAR, arătând că puţine persoane au „onoarea” de a mai vedea astăzi un astfel de autovehicul.
Conform acestora, motorul Fordului vechi de peste un secol este de 2.900 cmc, are 4 cilindri. 20 de cai putere, răcire cu apă, viteză de până la 64 km/h, roţi cu spiţe din lemn, scânteie provenită de la magnetou.
„Nu știm dacă are kilometri reali, pentru că nu era dotată cu odometru”, precizează oficialii RAR.
Sursa: News.ro