ADIO. Nu mai putem cumpăra detergenți, ca până acum, din magazine. În lupta cu poluarea, comisarii europeni propun noi reguli privind comercializarea detergenţilor.
Aceştia ar urma să fie vânduţi doar în recipientele pe care le aduc clienţii de acasă şi nu în sticle sau în pungi de plastic, aşa cum se întâmplă în prezent. Măsura va fi dezbătută şi există şanse ca directiva să fie dată chiar din acest an.
O nouă directivă europeană
Astfel de soluţii ar putea fi implementate şi în marile magazine din Europa,inclusiv în România. Asta îşi doreşte Comisia Europeană, care a propus deja un nou regulament privind comercializarea detergenţilor. Mai exact reumplerea unui recipient.
Dan Trifu, Fundația Eco-Civica: “Aceste ambajale folosite la detergenţi nu se reciclează. Şi, mai mult, acele capsule pe care le folosim, din plastic, se dizolvă în apă în microparticule care pun în pericol fauna acvatică. Sunt găleţi întregi, are câte 15 kg o găleată de plastic care nici nu se mai reciclează. Se pierde în natură.”
ADIO. Nu mai putem cumpăra detergenți, ca până acum, din magazine
Iar pe lângă reducerea poluării, şi costurile ar fi mai mici.
Raluca Mitran, reprezentant: “În magazine, produsele conţin şi un preţ ascuns al recipientului, care se plăteşte.”
Noile norme trebuie aprobate de guvernele statelor membre și de Parlamentul European.
Dan Trifu, Fundația Eco-Civica: “Ar putea chiar anul acesta să fie implementată. Comisia Europeană, probabil, din toamă poate aplica acest principiu. Transmite directiva şi probabil cu un termen de punere în aplicare de câteva luni sau poate chiar un an, până când aceste dozatoare sunt puse la punct şi populaţia poate avea acces facil la ele.”
Victor, client: “Cred că în România e mult mai greu ca în ţări ca Belgia, Germania, unde oamenii sunt mai deschişi.”
România are cea mai slabă rată de reciclare a deșeurilor din toată Uniunea Europeană, sub 15%.