Ce se va întâmpla cu județul Argeș? Avantaje uriaşe dacă se modifică harta României. Conform noii organizări teritoriale, județul Argeș va dispărea, el fiind fiind ”înghițit” alături de Prahova și Dâmbovița de noul județ ”Muntenia Nord”.
În Parlament a fost deja depus un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, iar deputatul USR Tudor Benga propune comasarea în doar 12 județe şi introducerea unor praguri de 10.000 de locuitori pentru orașe și 5.000 pentru commune, după cum informează economica.net.
Ce se va întâmpla cu județul Argeș? Avantaje uriaşe dacă se modifică harta României
Înițial, în luna aprilie, Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a comunicat că e nevoie urgent de reorganizare administrativă a României, prin reducerea numărului de judeţe de la 42 (inclusiv Bucureștiul) la 15, având în vedere situaţia bugetară prezentată de Ministerul de Finanţe, şi au cerut autorităţilor statului redefinirea noţiunii de comună ca localitate cu cel puţin 5.000 de locuitori, precum şi redefinirea noţiunii de oraş ca localitate cu cel puţin 10.000 de locuitori. Conform noii organizări noua hartă a României ar arăta astfel, în 12 judeţe:
# Muntenia Sud: Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman.
# Muntenia Nord: Prahova, Argeş, Dâmboviţa.
# Dunăre Carpaţi Curbură: Galaţi Brăila, Buzău, Vrancea.
# Dobrogea: Constanţa, Tulcea.
# Oltenia: Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi.
# Transilvania Sud Est: Braşov, Harghita, Covasna.
# Transilvania Sud Vest: Sibiu, Alba, Hunedoara.
# Transilvania Nord Vest: Cluj, Mureş Bistriţa Năsăud, Sălaj.
# Banat: Timiş, Arad, Caraş Severin.
# Crişana Maramureş: Bihor, Satu Mare, Maramureş.
# Moldova Centru: Iaşi, Bacău, Neamţ, Vaslui
# Bucovina Moldova Nord: Suceava, Botoşani.
Avantaje uriaşe în cazul acestui tip de organizare teritorială
Deputatul Tudor Benga a explicat, în continuare, care ar fi câteva dintre avantajele acestei reorganizări teritoriale a României:
- reducerea fragmentării administrativă a țării și implicit a risipei bugetare aferente,
- eficientizarea absorbției fondurilor europene,
- localități capabile să se autosusţină și să livreze servicii publice de calitate cetățenilor.
„Viziunea pe care o propun pleacă de la nevoia imperioasa de reduce fragmentarea administrativă a țării și implicit risipa bugetara aferentă, de a eficientiza absorbția fondurilor europene, și de a avea localități capabile să se autosustina și să livreze servicii publice de calitate cetățenilor fără a fi veșnic cu căciula în mână la ușa guvernului și șefilor de partid.
Am propus o viziune de comasare județelor care să respecte identitățile tradiționale ale celor zece mari regiuni istorice ale țării, dar totodată și fluxurile umane, economice și logistice ale României de azi.
Voi reveni mai în detaliu atât la logica pragurilor (5.000 la comune și 10.000 la orașe) cât și a comasării județelor (12 la număr) zilele următoare însă așa cum am spus-o de nenumărate ori consider că România nu își poate îndeplini potențialul de dezvoltare fără o reformă profundă a statului, iar cea administrativ-teritoriala este una dintre cele mai importante”, a mai explicat deputatul în mesajul postat pe pagina sa de Facebook.