0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Se schimbă acum data la care pensiile vor ajunge la seniori. Ce se întâmplă în septembrie

Alte Știri

Se schimbă acum data la care pensiile vor ajunge la seniori. Ce se întâmplă în septembrie. Banii vor intra pe carduri sau vor fi distribuiți mai târziu față de luna august. În luna precedentă, românii au beneficiat de o minivacanță cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria, de 15 august. Iar pentru că în aceste zile era programată ziua în care seniorii primeau pensiile, aceste venituri au ajuns la români mai repede.

Așadar, veniturile celor în vârstă vor intra la data normală, ca înainte de luna august. Însă nu pentru toți la fel. Românii seniori vor primi veniturile lunare în funcție de modalitatea prin care au ales să le primească. Există cetățeni care primesc acești bani prin intermediul unui cont bancar, iar unii îi primesc prin intermediul poștei.

Se schimbă acum data la care pensiile vor ajunge la seniori. Ce se întâmplă în septembrie

În luna august, banii pentru pensii au intrat mai repede, cândva între zilele de 10 și 11 ale lunii. De data aceasta, în septembrie, lucrurile vor reveni la normal, iar pensiile românilor vor intra pe card sau vor fi livrați pe la jumătatea lunii, 14 – 15 septembrie.
Reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP) au venit chiar cu mai multe detalii.
Potrivit celor transmise de către reprezentanții Casei Naționale de Pensii, pensiile vor ajunge la români până la data de 12 septembrie, cel târziu 13 ale lunii. Asta în ceea ce-i privește pe cei care primesc pensia pe cardul bancar. Pentru cei cărora le sunt livrați banii acasă de către poștaș, banii vor ajunge între zilele de 1 – 15 septembrie.
Există posibilitatea în care poștașul delegat să nu-l găsească pe pensionar acsă în momentul în care execută livrările. În astfel de situații, seniorii se pot prezenta ulterior la ghișeu. Prin acest mod pot face rost de banii care li se cuvin. Ei trebuie să procedeze în acest mod „în termen de două zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii în curs”, potrivit echipei de la CNPP.

Ce trebuie să facă seniorii

Dacă seniorii nu ajung în termen util la poștă să retragă pensiile, banii acestuia se întorc apoi către casa teritorială de pensii. În acest loc, banii pot fi ceruți pentru reordonanțare la plată, potrivit Casei Naționale de Pensii. În același timp, seniorii care primesc banii pe card trebuie să știe că taloanele mov, adică documentele de plată, le sunt păstrate la sediul oficiului poștal. Asta până în ultima zi lucrătoare a lunii în curs, conform regulemantului CNPP.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie