Tânăr de 16 ani reținut pentru acte de violență!
Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Dosarul vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În acest dosar a fost reținut un minor de 16 ani.
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 04 octombrie, în timp ce se afla în curtea unui liceu din Pitești, unde este elev, în urma unui conflict preexistent, minorul ar fi lovit un alt elev, tulburând, astfel, ordinea și liniștea publică.
Tânăr de 16 ani reținut pentru acte de violență!
După administrarea probatoriului, la data de 12 octombrie, minorul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. Acesta a fost prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Menționăm faptul că, polițiștii au desfășurat, la unitatea de învățământ în cauză, activități specifice la data de 02 octombrie.
Citește și: Apare o nouă monedă în România. Este din argint
Citește și: Ce temeri părintești are Cabral și cum își educă cei trei copii