Premierul Marcel Ciolacu la pas prin Tunelul Momaia de pe autostrada Sibiu-Pitești. Acesta a verificat stadiul lucrărilor la Secțiunea 4 (Tigveni-Curtea de Argeș), din cadrul Autostrăzii Pitești-Sibiu.
Alături de prim-ministru se află ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Președintele Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea și vicepremierul Marian Neacșu.
Constructorul PORR, care se ocupă de construcția lotului 4 al Autostrăzii Sibiu – Pitești, a organizat o ceremonie pentru a marca începutul lucrărilor la primul tunel forat pe o autostradă din România. Tunelul, care se află în zona Dealului Momaia, are o lungime de 1,3 kilometri și se execută cu metoda NATM din Austria.
Premierul Marcel Ciolacu la pas prin Tunelul Momaia de pe autostrada Sibiu-Pitești
La ceremonia oficială de lansare, șeful de proiect, inginerul Fernando Lopes a spus că lucrările ar trebui terminate în 3 ani. „Sperăm ca în trei ani de zile să fie un proiect finalizat cu succes în care toată lumea s-a implicat”, potrivit imaginilor publicate pe Canalul YouTube „Răducu P Drum”, scrie Economedia.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
Tunelul Momaia are o lungime de 1,3 km. Și este format din 2 galerii principale separate, una pentru fiecare sens de mers. Va fi realizat în conformitate cu normativele și directivele europene, iar printre particularități regăsim:
– câte 2 benzi pe sens și acostamente – sistem de ventilație – sistem de evacuare
– iluminat public– sistem de comunicare– câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului. Antreprenorul estimează un termen de 2 ani pentru săpătura tunelului. 1 an pentru căptușarea interioară și până la 8 luni pentru instalarea echipamentelor și testare.
Cel mai lung tunel al Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este cel de la Poiana (1,7 km) pe lotul 3 (WeBuild), dar probabil cel mai greu de construit (din cauza reliefului/accesului) va fi cel de pe Lotul 2 Boița – Cornetu (Tunel Câineni 1.590 metri).
sursa foto – argesenii.ro