O casă din Argeș a ars ca o torță de la instalația de iluminat ornamental. Pompierii de la Detașamentul Câmpulung au fost solicitați să intervină în comuna Berevoești. La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și cu o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
La sosirea forțelor de interveniți, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și la etajul unu, pe o suprafață totală de aproximativ 300 mp din casă.
Nu erau persoane în interior la momentul izbucnirii incendiului și nu au fost identificate victime.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
VIDEO. O casă din Argeș a ars ca o torță de la instalația de iluminat ornamental
View this post on Instagram
A existat pericolul ca flăcările să ardă și câțiva brazi și anexele din apropierea construcției, însă au fost oprite din dezvoltare.
Până la sosirea pompierilor, localnicii au încercat să oprească incendiul, dar acesta se propagaseră cu repeziciune.
Intervenția a durat aproximativ două ore, până la lichidarea completă a focarelor.
Mijloace alocate intervenție: trei autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Acum aveți platforma la îndemână pentru ca anunțul dumneavoastră să apară în ziarul nostru. Puteți stabili singuri, durata apariției. E interesant nu? Trebuie doar să intrați pe ziaruldinmuscel.ro, la rubrica MICA PUBLICITATE, apoi să vă adăugați anunțul cu doar 3 lei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efect termic al curentului electric produs la nivelul unei instalații de iluminat. o altă casă a luat foc în Schitu Golești, satul Lăzărești, Rudărie. Nu de la iluminatul festiv ci de la un coș de fum. A ars acoperișul din lemn pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Din fericire nu au fost victime, toți din casă s-au autoevacuat.