Fonduri importante alocate de la CJ pentru ISU Argeș. Echipamentele vor salva vieți!
Din acest an, ISU Argeș are în dotare, în premieră pentru județul Argeș, o serie de utilaje și dispozitive extrem de moderne pentru intervenții în caz de incendiu.
La invitația Inspectorului Șef – colonel Nicolae – Alin Berevoescu, președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, a participat, astăzi, la o acțiune care a evidențiat eficiența noilor achiziții.
Președintele i-a avut alături pe administratorul județului, Cristian Puiu. Director executiv al Direcției Economice, Carmen Mocanu. Noile achiziții au fost realizate cu fonduri de la Consiliul Județean Argeș.
Fonduri importante alocate de la CJ pentru ISU Argeș. Echipamentele vor salva vieți!
Este vorba în primul rând de o cisternă-container autonomă pentru transportul apei, cu o capacitate de 5 tone. Aceasta poate funcționa inclusiv demontată de pe camionul cu care este transportată la locul intervenției. Încât camionul să poată executa în același timp și alte misiuni.
De asemenea, a fost prezentată în cadrul unei intervenții și pătura ignifugă care permite stingerea incendiului unui autoturism extrem de rapid.
Alte echipamente extrem de importante, achiziționate de asemenea în premieră pentru județul Argeș, vizează intervențiile la incendiile autoturismelor electrice.
În primul rând, este vorba despre un dispozitiv pentru punerea în siguranță a autoturismelor electrice. Blocând orice posibilă acțiune accidentală impusă de erorile date de componentele electronice. Cel mai important, o lance cu care se intervine pentru stingerea acumulatorilor.
Ion Mînzînă: ”Nu putem să rămânem pasivi la aceste solicitări pentru că trebuie să fim cât mai aproape de oameni și de nevoile lor.”
“Am răspuns invitației domnului inspector-șef pentru a vedea cum a decurs colaborarea de anul acesta. Pe lângă această autospecială, au mai fost și alte investiții.
Chiar dacă poate mai mici, sunt extrem de importante în ceea ce înseamnă derularea în condiții cât mai profesioniste și mai eficiente a activității acestei instituții.
Sper într-o colaborare foarte bună și în 2024, deja punem bazele viitoarelor investiții și sperăm să reușim să acoperim toate solicitările. Am văzut cât de utile sunt aceste dotări în salvarea vieții oamenilor, în salvarea gospodăriilor și în protecția pompierilor.
Nu putem să rămânem pasivi la aceste solicitări pentru că trebuie să fim cât mai aproape de oameni și de nevoile lor.
Va fi un an important anul viitor, pentru că această instituție va fi modernizată și va găsi la noi același sprijin pe care l-am oferit dintotdeauna” – Ion Mînzînă, președinte Consiliul Județean Argeș.
Nicolae-Alin Berevoescu: ”Îl putem folosi la orice tip de incendiu de la autoturisme, locuințe până la incendii de pădure”
“Această autospecială înseamnă un nou echipament de stingere a incendiului, primul de acest gen din județ. Este un sistem de tip container care poate fi folosit la nevoie cu oricare dintre camioanele pe care noi deja le avem în dotare.
Îl putem folosi la orice tip de incendiu de la autoturisme, locuințe până la incendii de pădure. Cea mai importantă caracteristică este aceea că poate fi folosit și independent. Și poate rămâne la locul unui eveniment fără a bloca un camion pe care în acea perioadă de timp îl putem folosi pentru alte intervenții în diferite locații.
Desigur că intenționăm să dezvoltăm acest concept pentru a aduce cât mai multe astfel de echipamente în județul nostru.
Tot cu sprijinul Consiliului Județean Argeș, în perioada trecută, a mai fost achiziționată și autospeciala pentru intervenții pirotehnice” – Inspectorului Șef ISU Argeș, colonel Nicolae-Alin Berevoescu.
Anul acesta, Consiliul Județean Argeș a alocat ISU Argeș 545.000 de lei, fonduri cu care au fost achiziționate.
Cisterna pentru transport apă – 350.000 lei. Pătura ignifugă auto – 72.000 lei. Dispozitivul pentru punerea în siguranță a autovehiculelor electrice – 40.000 lei. Lancea pentru stingerea acumulatorilor autoturismelor electrice – 30.000 lei. Detectorul pentru mediul exploziv – 13.000 lei. Centrale termice în condensare cu combustibil gazos – 40.000 lei.