Ce supermarketuri vor fi închise duminica. Mai grav nu vor mai avea voie să funcționeze în orașe. Conform unui proiect de lege depus şi în Parlamentul din România, supermarketurile ar putea fi închise duminica și ar funcționa doar câteva ore sâmbăta.
Un demers legislativ inițiat de doi parlamentari ai Partidului Național Liberal (PNL) ar putea schimba fața comerțului din România. Impactul ar fi asupra accesului la supermarketuri în weekend. Marile magazine ar urma să-și închidă porțile în zilele de weekend și să fie mutate în afara orașelor, urmând astfel modelul unor state din Europa Occidentală.
Acest proiect legislativ, propus de reprezentanții PNL, vizează restricționarea accesului la marile magazine. Conform propunerii, supermarketurile ar trebui să își închidă activitatea în zilele de duminică și să fie relocate la o distanță de cel puțin cinci kilometri față de centrele urbane.
Ce supermarketuri vor fi închise duminica. Mai grav nu vor mai avea voie să funcționeze în orașe
Cei mai mulți susțin însă că această mișcare ar putea duce la concedieri semnificative și la diminuarea veniturilor bugetare. Publicul ar putea fi refractar la o astfel de idee, mai ales că zilele de sâmbătă și duminică sunt de mers la cumpărături, mai ales pentru cei care lucrează în timpul săptămânii.
Potrivit proiectului, în weekend ar urma să fie deschise doar piețele și magazinele mici. Pentru marile magazine, s-ar impune un program săptămânal de funcționare, cuprinzând intervalul 8-22 de luni până vineri, 8-14 sâmbăta și închis în zilele de duminică, anunță România TV.
Scopul acestui demers legislativ este modificarea și completarea Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare.
Relocarea magazinelor mari
O altă prevedere importantă se referă la relocarea magazinelor mari. Propunerea legislativă sugerează ca marile magazine să fie mutate în afara orașelor, la o distanță minimă de cinci kilometri de perimetrul urban.
În plus, se propune că supermarketurile ar trebui să ofere producătorilor români zone distincte pentru promovarea și vânzarea produselor autohtone, separate de produsele importate.
De-a lungul anilor, mai multe propuneri similare au fost respinse de către Parlament. Unii reprezentanți ai industriei au susținut însă că această schimbare ar putea avantaja magazinele mici și producătorii locali.