Echipa puternică pentru Mioveni, cu Aurel Costache primar!
Astăzi a avut loc lansarea candidaturii lui Aurel Costache pentru funcția de #primar al orașului #Mioveni din partea #PSD.
La Adunarea Generală a organizației orășeșenti au participat Mihai Alexandru Ghigiu, șeful Cancelariei Primului Ministru. Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, secretar executiv PSD Argeș.
Stefan Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.
Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Cristian Gentea, primar al municipiului Pitești, prim-vicepreședinte PSD Argeș.
Echipa puternică pentru Mioveni, cu Aurel Costache primar!
”Niciun obiectiv realizat nu poate fi asumat pe persoană fizică. Importantă este forța echipei.
Este vorba despre încrederea pe care ne-au acordat-o și ne-o acordă cetățenii. Aș putea vorbi despre trecut, despre realizările de la Mioveni, dar prefer să vorbesc despre viitor.
Despre 9 iunie, ziua care ne va arăta cât de mult am muncit și câte am realizat pentru oameni.
9 iunie ne va arăta o data în plus aici la Mioveni și în județul Argeș că avem cea mai performantă echipă.
O echipă dornică să construiască și care își propune noi și noi obiective în folosul cetățenilor.
Am încredere în unitatea echipei PSD Mioveni și în Aurel Costache! Uniți vom învinge!” – Ion Mînzînă.
Simona Bucura-Oprescu: ”Aurel Costache este viitorul la Mioveni!”
”Noi, social-democrații, suntem cei care iubim Argeșul și iubim argeșenii. În fața dumneavoastră se află echipa adevărată a PSD Mioveni, echipa care a construit Mioveniul în tot acești ani.
Iar datoria noastră este ca Mioveniul să continue dezvoltarea. Conducerea actuală a PSD Mioveni este formată din colegi care se completează excelent.
Tinerețea și acțiunea viceprimarului Ciprian Țurlea, forța, pragmatismul și eficiența domnului director Nicolae Tudose și echilibrul lui Aurel Costache.
Nu am nicio îndoială că aici, în fața noastră, îl avem pe primarul Mioveniului. Fiindcă Aurel Costache este viitorul la Mioveni!
Știe exact construcția din acest oraș și ce are de făcut. A fost parte a construcției de fiecare dată când s-au făcut lucruri importante în Mioveni.
Echipa puternică pentru Mioveni, cu Aurel Costache primar!
Lucruri care s-au făcut în echipă cu Consiliul Județean, cu colegii parlamentari, echipă condusă de Ion Mînzînă care a dus Argeșul pe primul loc!
Este important prin votul nostru să dăm în continuare dezvoltare Mioveniului cu cei care merită să fie primar și consilieri. Cu cei mai performanți dintre noi!” – Simona Bucura-Oprescu.
Cristian Gentea: ”Noi avem cu ce să ieșim în față, cu multe proiecte reușite”
”Sunt încântat să fiu astăzi aici și să îi susțin pe viitorul primar al orașului Mioveni, Aurel Costache. Și echipa pe care dumnealui și-a ales-o pentru viitorul Consiliu Local.
Îl cunosc foarte bine pe Aurel Costache, am lucrat foarte multă vreme împreună la Institutul de Cercetări Nucleare.
Este un om serios, foarte calculat și foarte bun organizator. Are și mare experiență în administrație, fiind atât de mult timp viceprimar al orașului Mioveni.
Aurel Costache este alegerea potrivită pentru a fi primar. Și mai spun un lucru! Noi spre deosebire de adversarii noștri politici – și la Mioveni, și la Pitești – avem cu ce să ieșim în față, cu multe proiecte reușite.” – Cristian Gentea.
Mihai Ghigiu: ”Merită să continuați să luptați pentru o administrație de stânga aici”
”Sunt onorat să fiu în locul în care se produce cel mai valoros și mai cunoscut brand din România, Dacia.
Echipa puternică pentru Mioveni, cu Aurel Costache primar!
Am făcut un tur prin oraș și vă spun că la Mioveni nu vorbim despre un oraș care se dezvoltă, ci despre un oraș dezvoltat, european. Și aici, ca și în alte locuri din țară, se demonstrează că administrațiile de stânga sunt performante.
Mioveniul a reușit să se dezvolte atât de mult. Orașul continuă să atragă tineri și specialiști ne arată că merită să continuați să luptați pentru o administrație de stânga aici.” – Mihai Ghigiu.
Radu Oprea: ”Aurel Costache va fi învingător pe 9 iunie la Mioveni iar PSD va învinge în Argeș!”
”De fiecare data când vin în Argeș sunt mândru că sunt pesedist. Nu mi-e rușine să port haina roșie pe stradă. Să le spun oamenilor că noi, cei de stânga, facem cele mai bune politici publice sociale.
Cel mai bun exemplu în acest sens este chiar argeșeanca Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Care știe cel mai bine ce trebuie să facă pentru ca pensionarii să ducă o viață decentă în România.
Aurel Costache va fi învingător pe 9 iunie la Mioveni iar PSD va învinge în Argeș!” – Radu Oprea.
Aurel Costache: ”Vom lucra împreună la dezvoltarea orașului”
”Mulțumesc colegilor care mi-au acordat încrederea lor. Vom lucra împreună la dezvoltarea orașului. Vom promova investiții care să îmbunătățească viața cetățenilor. Care să mențină Mioveniul în prim-planul vieții economice, sociale, medicale și culturale din România!
Avem forța și susținerea necesare pentru a realiza proiectele de care Mioveniul și oamenii săi au nevoie! Noi suntem echipa puternică pentru Mioveni!” – Aurel Costache.