3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa

Alte Știri

Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa. Astăzi este Joia Mare din Săptămâna Patimilor, o zi plină de simboluri pentru creştinii ortodocşi din toată lumea.

CITEȘTE ȘI. Lovitură puternică. Utilizatorii WhatsApp, obligați să facă abonament

În Joia Mare se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda. Este ultima zi în care se pomenesc morții, iar femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe. În această seară, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Joia Mare, Joia Neagră sau Joimăriţa este o zi plină de semnificaţii şi tradiţii.

Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa

Săptămâna Patimilor este săptămâna când credincioșii se pregătesc să primească lumina Învierii, este săptămâna presărată cu frumoase rânduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi până la Învierea Sa și chiar în zilele de Paști. Este o săptămână sfântă, binecuvântată, în care postul trebuie ținut strict și pregătirile de Paște făcute ca la carte. Joia Mare este o zi importantă, când are loc Denia Mare.

CITEȘTE ȘI. ATENȚIE. Cum arată șerpii pe care riscați să călcați, din iarba verde atunci când aprindeți focul la grătare!

Potrivit credinţei creştin-ortodoxe, în această zi Mântuitorul le-a spălat picioarele ucenicilor, fiind îndemnaţi la smerenie. Tot în Joia Mare se vopsesc ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbăta Mare să se coacă pasca şi cozonacul. În săptămâna Patimilor, credincioșii rememorează pas cu pas calea urmată de Iisus Hristos pentru mântuirea omului și învingerea morții, cale care culminează cu evenimentul crucial al creștinismului: Învierea.

CITEȘTE ȘI. Sute de mii de români vor fi nevoiți să facă acest lucru! E legat de vecinii lor!

Joia Mare este cunoscută și ca Joia celor 12 Denii. Cele 12 lumânări aprinse la citirea Deniilor vor fi aprinse pe parcursul întregului an, ele având puteri deosebite, spune tradiția.

Denia din Joia Mare, una specială

Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite in viața lui Iisus: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă pentru smerenie, cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani și începutul patimilor.

CITEȘTE ȘI. Faimoasa pască fără aluat de la Jamila. Este foarte populară și delicioasă

Spălarea picioarelor ucenicilor. Biblic, evenimentul este mărturisit e Sfântul Ioan Evanghelistul și în înfățișează pe Iisus Hristos spălând picioarele ucenicilor. Spălarea are caracter purificator – Iisus i-a curățat pe ucenici de păcate. Tot prin acest gest este arătată smerenia. În zilele noastre acest gest este un privilegiu de a te dărui altora prin jertfă. Ritualul a precedat Cinei cea de taină.

CITEȘTE ȘI. Supermarketul care oferă clienților câte un litru de ulei proaspăt, GRATIS

Cina cea de taină. Biblic, acest eveniment este momentul când Iisus prin folosirea vinului şi a pâinii le arată ucenicilor cum urmează să fie jertfit. „Cina Domnului a fost instituită de Iisus Hristos în noaptea în care a fost vândut”, spune apostolul Pavel făcând referire la momentul în care Iuda îl va trăda pe Mântuitor.

La slujba din Joia Mare sunt citite cele 12 evanghelii al patimilor Mântuitorului. Procesiunea religioasă cuprinde Denia şi Vecernia care sunt unite cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

CITEȘTE ȘI. REȚETE DIN CAIETELE BUNICII. Drob de pui delicios, un preparat ideal pentru cei cu probleme de sănătate

În Joia Mare există superstiția conform căreia fetele obişnuiesc ca, în timpul slujbei, să facă pe o sfoară câte un nod, după fiecare evanghelie, apoi îşi pun sfoara sub pernă ca să-şi viseze alesul. În această zi se face ultima pomenire a morților din Postul Mare, iar tradiția spune că, în noaptea dintre Miercurea Mare și Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morților se întorc la vechile lor locuințe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.

Obiceiul este, la sate, să li se lase câteva scaune afară pentru a se odihni pe ele și să se facă focuri mari în curte la care să se încălzească. Din Joia Mare până în ziua de Paşti, nu se mai trag clopotele la biserici, ci doar se bate toaca. Credincioşii participă, simbolic, la arestarea, judecarea, condamnarea, batjocorirea şi răstignirea Mântuitorului, scrie crestinortodox.ro.

Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. Acum se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. În Oltenia şi acum se fac în zori, în curţi şi / sau la morminte focuri pentru morţi din boz sau nuiele; se spune că ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, când s-a lepădat de Hristos. În unele locuri (zona Clujului) de Joia Mare se strigă peste sat. Dar strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor – un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.

În Joia Mare, oamenii fac focuri pe morminte

Potrivit tradiţiei, în Joia Mare se fac focuri mari pe morminte şi în gospodării, pentru pomenirea celor decedaţi şi pentru alungarea spiritelor rele. Ritualul se păstrează cu sfinţenie în câteva sate din Dolj şi Satu Mare. Înainte de răsărit, sătenii aprind focurile din Joia Mare, pentru a-i cinsti pe cei care au trecut în nefiinţă. Oamenii adună vreascuri uscate şi le dau foc chiar în faţa caselor, pentru a-şi comemora apropiaţii trecuţi în nefiinţă. Ritualul continuă apoi la cimitir, unde femeile din sat aprind focuri şi pe mormintele celor dragi. Ritualul se păstrează şi în satele din Ţara Oaşului. Şi aici, în Joia Mare, sătenii aprind focuri pentru alungarea spiritelor rele.

În Joia Mare se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare.

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie