-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Plicuri de infarct pentru seniori. Când ajung acestea la pensionari în perioada următoare

Alte Știri

Plicuri de infarct pentru seniori. Când ajung acestea la pensionari în perioada următoare. Milioane de vârstnici așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă le scade pensia sau le crește. Mulți au pățit-o rău și sunt ai nimănui. Dau telefoane pe la instituțiile statului român și sunt trimiși de colo, colo. Luna aceasta ar trebui să înceapă operațiunea de distribuire a plicurilor cu deciziile de recalculare a pensiilor.

În cazul în care pensionarul nu este acasă atunci când ajunge poștașul, plicul cu decizia de recalculare o să rămână o perioadă de câteva zile la oficiul poștal.

CITEȘTE ȘI. Românii pot face analize gratuite. Se întâmplă totul de 1 iulie

Dacă pensionarul nu merge să ridice adeverința de recalculare a pensiei, aceasta va putea fi preluată apoi de la sediul Casei Județene de Pensii.

Aceasta este decizia așteptată de milioanele de români, mai ales că pentru cei mai mulți dintre ei va fi și o a doua recalculare. Pentru aceasta, pensionarii sunt nevoiți să își caute singuri actele și în continuare ar putea să fie jefuiți la propriu, pentru că nu se rezolvă problema acelor tarife de la firmele de arhivare.

Plicuri de infarct pentru seniori. Când ajung acestea la pensionari în perioada următoare

CITEȘTE ȘI. Când și unde se organizează Zilele Câmpulungului în anul 2024?

Premierul Marcel Ciolacu a cerut rezolvarea acestei situații, prin sancționarea firmele care au profitat de pe urma pensionarilor, însă nu a venit Guvernul cu o soluție pentru a reduce tarifele maximale.

Mai mult, o inițiativă legislativă depusă de ministrul Muncii, Simona Bucura, scoate practic Casa de Pensii din tot acest proces pentru fixarea tarifelor maximale. Potrivit legii depuse, Simona Bucura cere să fie fixate aceste tarife doar de Arhivele Naționale, în consultare cu firmele de arhivare.

CITEȘTE ȘI. Hai pe canalul nostru de Whatsapp. Pași foarte simpli

De asemenea, acolo se spune că cei de la Casa de Pensii nu au practic nicio competență în a stabili aceste tarife. Și, mai mult, din moment ce Casa de Pensii procesează aceste adeverințe doveditoare, nu ar trebui să fie implicată.

Acest lucru înseamnă că în momentul de față nu avem o perspectivă clară pentru reducerea tarifelor.

Pensionarii care au lucrat înainte de 2001 și trebuie să dovedească faptul că au primit sporuri, al 13-a lea salariu sau prime și au nevoie de aceste acte trebuie să plătească sume mari către firmele de arhivare.

CITEȘTE ȘI. Porumbul fiert și langoșile ungurești sunt un lux la Bran. Cu câți euro se vând?

De exemplu, doar ca să înregistreze o cerere trebuie să plătească 120 de lei.

Apoi, pentru fiecare an de muncă cercetat trebuie să plătească 75 de lei şi nu se opresc aici cheltuielile, pentru că dacă au nevoie de eliberare a unui act în original, trebuie să plătească suma de 120 de lei.

Rămân aceste tarife în vigoare cât timp Guvernul nu vine cu o soluție. Consiliul Concurenței a demarat deja o anchetă, însă rezultatele anchetei ar putea veni peste un an.

Noua lege a pensiilor i-a bulversat pe seniori

Noua formulă de calcul i-a bulversat pe mulți pensionari deși la prima vedere pare simplă. Cel mai important lucru la recalculare îl reprezintă numărul de ani munciți.

Sistemul de pensii publice din România este reglementat, începând din acest an, printr-o nouă lege, respectiv prin Legea 360/2023.  Pe 6 decembrie 2023, legea pensiilor, adoptată de Parlament în noiembrie și promulgată de președintele Klaus Iohannis, a fost publicată în Monitorul Oficial.

CITEȘTE ȘI. Cu ce îi premiază Revolut pe clienți. Nu vor uita niciodată!

Ea se aplică începând din 1 ianuarie 2024. O parte din prevederi au intrat în vigoare de la începutul anului, iar cele mai multe vor fi din septembrie. Noua lege prevede că de la 1 ianuarie 2024, pensiile vor crește cu 13,8% și vor fi recalculate în septembrie. Punctul de pensie va fi, astfel, 2.032 lei.

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR). VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

CITEȘTE ȘI. Cum să îți răcorești casa pe caniculă cu cel mai ieftin produs din farmacie. E salvator

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 de lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. În anul 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Formula pentru plata pensiei:

Calculul pensiei = VPR x Numărul total de puncte

VPR (valoarea punctului de referință) va fi de 81 de lei.

Număr total de puncte = puncte contributivitate + puncte stabilitate + puncte perioade asimilate si necontributive.

CITEȘTE ȘI. Ce supermarket din România oferă VOUCHERE pe sticlele reciclabile. Oferta e generoasă

Punctele de necontributivitate: anii din armată, șomaj sau facultate (0,25 puncte de fiecare an).

Punctele de contributivitate: anii în care ai contribuit la sistemul de pensii. Un punct pentru fiecare an.

CITEȘTE ȘI. Anunț mega important pentru persoanele care reciclează ambalaje SGR

Legea nr. 118/2010 a stabilit că sintagma pensie socială minimă garantă va fi înlocuită cu sintagma indemnizație socială pentru pensionari, așa că pensia socială și indemnizația socială pentru pensionari se referă la același lucru.

CITEȘTE ȘI. Se dau vouchere de 5.000 de lei. Cine sunt super norocoșii, zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie