-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Se dau 292 sau 719 lei. Cine va primi lunar acești bani!

Alte Știri

Se dau 292 sau 719 lei. Cine va primi lunar acești bani! Sumele se aprobă în numai 5 zile. Deputatul social-democrat Iulian-Alexandru Badea a depus, la Senat, o propunere legislativă care aduce modificări semnificative în privința acordării drepturilor prevăzute de Ordonanța de Urgență 111/2010.

CITEȘTE ȘI. Recalcularea pensiilor. Cine sunt seniorii care nu mai primesc 500 de lei pe cardurile de alimentele

Principala modificare propusă constă în reducerea termenului de soluționare a cererilor de la 15 la 5 zile lucrătoare de la înregistrarea acestora la agenția teritorială competentă. Aceasta ar urma să fie efectuată prin decizie de admitere sau respingere emisă de directorul executiv.

CITEȘTE ȘI. Cât de bănoasă este meseria de bunic? Câți bani primesc seniorii de la Stat?

Se dau 292 sau 719 lei. Cine va primi lunar acești bani!

În expunerea de motive a proiectului său, deputatul subliniază problemele semnificative cu care se confruntă părinții în prezent.

„După Revoluţia din 1989, noile realităţi economice şi sociale şi-au pus şi ele amprenta pe evoluţia descendentă a fenomenului. Degradarea nivelului de trăi, şomajul, incertitudinea şi stresul sunt factori de scădere specifici perioadei de tranziţie şi tot aici am putea identifica influenţe de altă natură, mult mai complexe şi care vor modela în continuare fenomenul, chiar într-un context socio-economic aflat în progres substanţial.

CITEȘTE ȘI. Prăpăd în supermarketurile PENNY. Pentru ce le-au luat românii cu asalt!

Toate aceste modificări înregistrate la nivelul societăţii post-decembriste, precum şi evoluţiile ulterioare din punct de vedere economic au generat o scădere a natalităţii accentuată în ultimii 30 de ani”, argumentează iniţiatorul, în expunerea de motive a proiectului de lege.
Printre acestea se numără întârzierile considerabile în primirea primei indemnizații pentru creșterea copilului. Acestea pot ajunge cu până la patru sau chiar șase luni mai târziu.

CITEȘTE ȘI. Ajutoare sociale 2024. Cât primesc românii lunar la Statul degeaba

„De asemenea, chiar şi în prezent, sunt înregistrate foarte multe cazuri în care părinţii primesc prima prima a indemnizaţiei de creştere a copilului după 4 sau chiar 6 luni, fapt ce creează o reală problema financiară în cazul familiilor monoparentale”, conchid Iulian-Alexandru Badea, în expunerea de motive a propunerii sale legislative.

De asemenea, proiectul propune ca deciziile privind cererile să fie comunicate în maxim două zile lucrătoare de la data emiterii. Asta reprezintă o îmbunătățire semnificativă față de procedura actuală, care prevede un termen de cinci zile lucrătoare.

CITEȘTE ȘI. Codul Rutier. Ce manevră în trafic te arde la buzunare de 200 euro

„Tinerii reclamă nesiguranţă locurilor de muncă, instabilitatea financiara necesară creşterii unui copil, birocraţia generată de procedurile necesare întocmirii dosarelor pentru acordarea concediului şi a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copiilor şi nu în ultimul rând lipsa unor măsuri de sprijin a tinerelor familii din partea statului”, continuă deputatul PSD.

CITEȘTE ȘI. Hai pe canalul nostru de Whatsapp. Pași foarte simpli

Ce valoare au alocațiile în 2024?

La începutul anului 2024, România a implementat modificări importante în ceea ce privește alocațiile acordate familiilor cu copii.

Una dintre cele mai notabile schimbări a fost creșterea alocațiilor pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani. În ianuarie, aceste alocații au crescut cu 13,8%, ceea ce a dus la o majorare considerabilă a sumei lunare, de la 256 lei la 292 lei.

CITEȘTE ȘI. Până la ce vârstă trebuie să stea copilul în scaun auto. Mulți își pun această întrebare

De asemenea, alocațiile pentru copiii cu vârsta sub 2 ani sau peste acest prag, care prezintă anumite handicapuri sau afecțiuni de sănătate, au fost considerabil majorate în comparație cu anul precedent. În 2023, părinții acestor copii primeau lunar 631 lei, iar în 2024, suma a fost majorată la 719 lei.

CITEȘTE ȘI. Plicuri de infarct pentru seniori. Când ajung acestea la pensionari în perioada următoare

În paralel cu aceste creșteri, s-a introdus și o regulă nouă privind suspendarea alocațiilor în cazul în care acestea nu sunt încasate de către părinți sau reprezentanții legali ai copiilor într-un interval consecutiv de trei luni.

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie