Motivele ascunse care o aduceau atât de des, pe Regina Maria la Câmpulung Muscel. S-a îndrăgostit de acest orășel de munte prin prisma unei prietene care a ajutat-o extraordinar de mult. A considerat-o pe aceasta după moarte ca fiind cea mai distinsă și destoinică dintre femeile românce. Buna prietenă a Reginei Maria a fost Sarmiza Bilcescu Alimănișteanu, mama celor necăjiți și lipsiți, sprijinul studențimii.
Aleasă ca viitoare regina a României la doar 17 ani, Maria Alexandra Victoria era o englezoaică aparte şi provenea dintr-un mediu anglo-saxon foarte diferit şi de atmosfera publică balcanică. Asta nu a împiedicat-o să facă totul pentru români.
Maria de Edinburgh – Saxa – Coburg – Gotha, s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwel Park, din comitatul Kent – Marea Britanie, ca fiică a ducelui Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii și a Marii Ducese Maria, unica fiică a țarului Alexandru II al Rusiei și a Prințesei Maria de Hessen.
Legătură puternică dintre Maria a României şi armata s-a sprijinit şi pe fapte, nu numai pe relaţii oficiale dintre suveran şi militari.
Regina Maria, la Câmpulung, în vara anului 1916
„Regina împarte ajutoare la Câmpulung şi Piteşti” scria „Universul” în urmă cu 108 ani. Însoţită de fiicele sale, principesele Elisabeta şi Maria, un ministru şi alte oficialităţi, Regina Maria sosea la Câmpulung cu trenul. Nu insist asupra primirii făcute, voi spune doar că punctele vizitei au fost „catedrala oraşului”, Grădina Publică şi spitalul.
Acţiunea s-a concentrat în Grădina Publică, unde „o aşteptau ţărani şi ţărănci de prin comunele învecinate, îmbrăcaţi în costume naţionale. M.S. Regina le-a împărţit bani, iar copiilor, bomboane.” La plecare, i-a lăsat primarului Ion Grădişteanu o sumă de bani, pentru a ajunge la sărmanii din oraş.
Tot în Grădina Publică au fost distribuite ajutoarele şi la Piteşti, pentru aproape 200 de familii sărace. La fel ca la Câmpulung, Majestatea Sa a lăsat câteva mii de lei pentru cei care n-au fost la întâlnirea din parc, dar şi pentru cei din Curtea de Argeş.
Regina a mai avut o vizită cunoscută în Muscel. În vara anului 1935, a venit la Bilceşti, ca s-o vadă pe prietena Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu (Alimăneştianu), care îşi trăia ultimele zile, scrie Magda Băncescu pe pagina sa de socializare.
Regina Maria a trebuit să se adapteze condițiilor oferite, un prim pas fiind acela de a învăța limba română. Aceasta avea o personalitate aparte o educație artistică excepțională și o cultură generală ieșită din comun.
Cine i-a fost călăuză în ale limbii române, decât Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu, cea care a schimbat atitudinea oamenilor față de femei în general. Pe cele două le-a legat o prietenie strânsă iar Regina Maria o vizita des pe Sarmiza după ce s-a mutat la casa de la țară, adică la conacul din Valea Mare Pravăț.