14.6 C
Campulung Muscel
vineri, 20 septembrie, 2024

Când începe școala? Documentul care dă totul peste cap

Alte Știri

Când începe școala? Documentul care dă totul peste cap. Vacanța de vară se apropie de sfârșit, iar elevii se gândesc deja la noul an școlar. Însă, atunci când vine vorba de data începerii acestuia, mulți sunt nemulțumiți. Chiar alături de părinții lor, dar și de antreprenorii din domeniul HoReCa.

CITEȘTE ȘI. Locul de lângă NOI care are cel mai CURAT aer din toată România

Anul şcolar 2024-2025 începe luni, 9 septembrie 2024, dar cei mai mulți spun că vacanţa mai putea fi prelungită cu o săptămână, astfel încât să existe un impact pozitiv asupra moralului copiilor, dar şi în ceea ce priveşte economia României, notează observatornews.ro.

CITEȘTE ȘI. Veste imensă pentru pensionarii români. Ce le aduce acasă, în plus poștașul

Însă, Ministerul Educației a rămas ferm pe poziție. Astfel, anul şcolar 2024-2025 este împărţit în mai multe module de cursuri şi ar urma să se încheie, cu anumite excepţii, vineri, 20 iunie 2025.

Excepțiile îi privesc pe elevii care susţin Evaluarea Naţională sau Bacalaureatul în vara anului viitor și care ar trebui să termine mai repede anul şcolar. Potrivit sursei citate, elevii care susţin Evaluarea Naţională 2025 termină anul şcolar 2024-2025 pe 13 iunie 2025, iar elevii care susţin examenul de Bacalaureat 2025 termină anul şcolar 2024-2025 pe 6 iunie 2025.

CITEȘTE ȘI. Ce sumă plătești lunar pentru o Dacia Duster luată prin leasing pe 4 ani. O poți da înapoi, dacă nu îți mai convine

Anul şcolar 2024-2025 are cinci module de cursuri, iar primele două ar urma să se desfăşoare în acest an, până la vacanţa de Crăciun, urmând ca celelalte trei să se desfăşoare în prima jumătate a anului 2025.

Festivitatea dedicată începutului anului de studii 2024-2025 va putea fi organizată de către școli pe data de 1 sau 2 septembrie. Decizia urmează să fie adoptată de fiecare instituție în parte după consultarea opiniei comunității școlare.

CITEȘTE ȘI. Una dintre cele mai impresionante construcții din România și Europa este în Argeș. E fantastic de unde i se trage numele

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță joi, 15 august, că a emis o circulară prin care instituțiile de învățământ sunt în drept să decidă ora și data desfășurării careului și a primei lecții din noul an de studii.

La fel, școlile pot să decidă formatul careului, dar și a activităților care vor avea loc în sălile de clasă în prima zi a anului de studii 2024-2025, conform unui comunicat al MEC.

CITEȘTE ȘI. Veste imensă. Cine primește tichete casnice și cum pot fi folosite de beneficiari

Prima lecție din acest an de studii va avea genericul „Împreună pentru pace” și va fi obligatorie pentru toate instituțiile de învățământ publice sau private. Pentru organizarea și desfășurarea lecției tematice diriginților le-au fost recomandate resurse didactice, adaptate la vârsta elevilor. Autoritățile din educație susțin că materialele au fost dezvoltate cu suportul Consiliului Europei, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

CITEȘTE ȘI. Se schimbă plățile cu telefonul. Ce trebuie să știe cei care folosesc acest serviciu

Nu este exclus ca și în România să se întâmple același lucru pentru o Europă Unită, cunoașteți expresia foarte bine.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Locul de pe DN 73 Câmpulung-Pitești unde șoferii opresc brusc din cauza mirosului care le intră instant în mașini

Locul de pe DN 73 Câmpulung-Pitești unde șoferii opresc brusc din cauza mirosului care le intră instant în mașini....

Alte știri din aceeași categorie