14.6 C
Campulung Muscel
vineri, 20 septembrie, 2024

Celebrul cașcaval după o rețetă unică din România, face Argeșul de poveste

Alte Știri

Celebrul cașcaval după o rețetă unică din România, face Argeșul de poveste. Creşterea animalelor a fost şi rămâne ocupaţia de bază a locuitorilor satelor din Brăduleţ. Și produsele obţinute din lapte au reprezentat din cele mai vechi timpuri hrana principală.

Pe mese de lemn rotunde şi joase, aşa cum se întâlneau în mai toate gospodăriile de la ţară, ţăranii aveau aproape la orice masă străchini de lut cu lapte dulce sau acru, alături de o bucată de mămăligă vârtoasă.

Celebrul cașcaval după o rețetă unică din România, face Argeșul de poveste

Meşteşugul caşcavalului opărit în casă s-a transmis de atunci din generaţie în generaţie, fiind deja o adevărată tradiţie de familie, prezentă în majoritatea gospodăriilor din zonă.

CITEȘTE ȘI. Ajutorul de înmormântare. A crescut alarmant „ortul popii”. Sume mari acordate la deces

Caşcavalul de Brăduleţ se produce astăzi după reţete vechi de zeci de ani. Natural şi delicios, aşa îl descriu toţi cei care, fie şi o singură dată, au gustat din produsul gastronomic care se confundă astăzi cu identitatea şi renumele naţional al zonei.

Rețeta strămoșească spune că în lapte se pune doar cheag natural. Se obţine apoi un caş moale care se lasă o zi la scurs, într-o pânză. Ultima etapă înainte de a avea o bucată de cașcaval de Brădet este afumatul.

CITEȘTE ȘI. Ce sumă plătești lunar pentru o Dacia Duster luată prin leasing pe 4 ani. O poți da înapoi, dacă nu îți mai convine

Gustul unic e dat de fumul de rumeguş de brad și de arin care învelește cașcavalul timp de 3 zile. Gustul deosebit al cașcavalului a fost apreciat chiar și de Charles de Gaulle.

În 1969, la Salonul Internaţional al Alimentaţiei (SIAL), printre numeroasele produse prezente la standul românesc al expoziţiei s-a numărat şi caşcavalul produs de un sătean din Brădet.

Ajuns în faţa standului României, preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, a gustat doar două produse specifice ţării noastre: caşcavalul de la Brădet şi cabernetul de Sâmbureşti.

CITEȘTE ȘI. Nou ajutor de la Stat în România. Se dau 300 de lei de persoană

Produsele degustate de preşedintele de Gaulle nu au fost alese însă întâmplător. Șeful statului francez fiind informat în prealabil despre cele mai gustoase produse tradiţionale ale fiecărei ţări prezente la expoziţie.

În fiecare an, autoritățile locale organizează Festivalul Cașcavalului de Brăduleț. O manifestare tradițională care adună numeroși turiști veniți din toate colțurile țării. Vin pentru a descoperi frumusețea acestor locuri minunate ale Argeșului și pentru a gusta din faimosul cașcaval.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

Locul de pe DN 73 Câmpulung-Pitești unde șoferii opresc brusc din cauza mirosului care le intră instant în mașini

Locul de pe DN 73 Câmpulung-Pitești unde șoferii opresc brusc din cauza mirosului care le intră instant în mașini....

Alte știri din aceeași categorie