Polițist din Câmpulung Muscel agresat de cel care distrugea mormintele din cimitire. În ziua de 28 august, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunii de profanarea de morminte, și au depistat și reținut un bărbat de 56 de ani.
Polițist din Câmpulung Muscel agresat de cel care distrugea mormintele din cimitire
CITEȘTE ȘI. Afacere super bănoasă. Ce se întâmplă cu toate punctele de reciclare din România
Din verificări s-a stabilit că, în ziua de 18 iunie a.c., bărbatul de 56 de ani, din municipiul Câmpulung, s-ar fi deplasat într-un cimitir din Câmpulung, unde ar fi provocat distrugeri la un număr de 7 cruci funerare.
Polițiștii au pus în executare un mandat de aducere, emis pe numele bărbatului, care a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.
Și pentru că nu îi era de ajuns o faptă, bărbatul din Valea Rumâneștilor, a mai comis o infracțiune, de ultraj.
CITEȘTE ȘI. Știai că sarea din comerț deține substanțe toxice, adică cianură?
Acesta a fost identificat de polițiștii criminaliști care i-au transmis că trebuie să fie condus la Poliția Câmpulung pentru audieri. Acesta a fost momentul când, bărbatul de 56 de ani a început să reacționeze agresiv.
Din acest motiv, ofițerul care se deplasase a solicitat sprijin de la Poliție. A sosit rapid un echipaj de la Biroul Ordine Publică. Oamenii legii au încercat să îl imobilizeze. Bărbatul l-a atacat atunci chiar pe ofițerul criminalist. Acesta s-a ferit, însă tot a avut vătămări corporale.
După ce a fost încătușat, bărbatul de 56 de ani a fost condus la Poliția Câmpulung pentru audieri.
CITEȘTE ȘI: VIDEO. Accident terifiant în cea mai aglomerată intersecție din orașul Câmpulung Muscel
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Astăzi a fost prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Procurorii au dispus reținerea pentru 30 de zile. Bărbatul de 56 de ani va fi cercetat în continuare în stare de arest preventiv.
Acesta a primit 24 de ore pentru profanare de morminte și 30 de zile pentru ultraj.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.