-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu interesată de românii care muncesc în Bavaria

Alte Știri

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu interesată de românii care muncesc în Bavaria. Ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, Simona Bucura-Oprescu s-a întâlnit cu ministrul de Stat Bavarez al Familiei, Muncii și Afacerilor Sociale, Ulrike Scharf. Ministrele au semnat o Declarație Comună de Intenție pentru cooperarea în domeniul economiei sociale.

Astăzi, la sediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a avut loc semnarea unei Declarații Comune de Intenție privind cooperarea în domeniul economiei sociale între #România și Landul #Bavaria din Republica Federală Germania.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu interesată de românii care muncesc în Bavaria

Documentul a fost semnat de Simona Bucura Oprescu, Ministrul Muncii și Solidarității Sociale din România, și Ulrike Scharf, Ministrul de Stat Bavarez al Familiei, Muncii și Afacerilor Sociale. La întâlnire a fost prezent și Excelența Sa dl. Peer Gebauer, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România.
Semnarea Declarației vine ca urmare a ședinței comune din iunie a guvernelor României și Statului Bavaria, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la instituirea cooperării instituționale româno-bavareze.
Prin această Declarație Comună de Intenție, cele două părți își exprimă angajamentul de a aprofunda cooperarea în vederea creșterii și promovării economiei sociale, un sector vital pentru dezvoltare durabilă și incluziune.
„Mă bucură prezența dumneavoastră, astăzi, la Ministerul Muncii. Este o garanție a faptului că vom continua lucrurile bune începute deja împreună.

CITEȘTE ȘI: Vacile sunt Dive la Mall-ul din Câmpulung Muscel. Joac-o p-asta!

Este important să ne coordonăm politicile privind ocuparea, trebuie să investim mai mult atât în formare, cât și în îmbunătățirea competențelor.
Declarația semnată astăzi are în vedere Planul European de Acțiune pentru Economia Socială adoptat de Comisia Europeană și vine în sprijinul dezvoltării unor condiții-cadru favorabile pentru economia socială atât în România, cât și în Bavaria.
Semnarea acestei Declarații reprezintă un pas important în consolidarea relațiilor bilaterale și în dezvoltarea de noi #parteneriate care să sprijine economia socială, contribuind astfel la crearea unor societăți mai echitabile și mai incluzive. Obiectivul meu este ca cel puțin un procent din PIB-ul României să fie generat de activitățile întreprinderilor sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
„Este o onoare să fim aici. Declarația comună semnată astăzi ne va apropia și mai mult. Avem deja proiecte comune începute de mai mult timp și putem să ne extindem cooperarea”, a declarat ministrul Ulrike Scharf.
Printre acțiunile de cooperare incluse în această inițiativă se numără schimbul de bune practici, întâlniri între reprezentanți ai ambelor țări, precum și promovarea antreprenoriatului social.
Discuțiile de astăzi au vizat și deficitul forței de #muncă, întărirea colaborării pe linie de securitate la locul de muncă și drepturile angajaților, precum și recunoașterea drepturilor de securitate socială.
Dintre landurile germane, Bavaria reprezintă cel mai important investitor şi partener comercial pentru România, cu un volum de schimburi comerciale de circa 8,37 miliarde de euro. Acestea vizând în principal domeniile construcțiilor de mașini, piese şi componente din industria auto, IT.
Peste 200.000 de români muncesc și trăiesc în Bavaria.
Românii constituie a 4-a cea mai numeroasă comunitate de străini din Germania, după turci, ucraineni și sirieni. La care se adaugă câteva sute de mii de originari din România deținători ai cetățeniei germane. 909.793 de persoane sunt în evidența statistică a cetățenilor români înregistrați oficial cu domiciliul/rezidența în Germania.

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie