Moștenitorii celebrului Hotel Regal din Câmpulung Muscel au scos la vânzare! Rar mai vezi așa ceva. Totul este din perioada interbelică. În timp ce hotelul stă să cadă și cresc plante pe el, familia moștenitoare a luat bunurile de valoare din el. Nu mai vorbim de faptul că se desprind bucăți de tencuială din clădire fix pe trotuar pe unde circulă foarte, foarte mulți oameni zilnic.
CITEȘTE ȘI. Marele Hotel Regal – Câmpulung Muscel se vinde la prețul unui DUSTER
Obiecte de artă decorativă, multe dintre ele provenind din colecţia familiei care a deţinut Hotelul Regal din Câmpulung Muscel, au fost scoase la licitație, în 11 aprilie 2024, de Artmark. Cum acestea nu s-au vândut pot fi găsite pe site-ul specializat în asemenea vânzări. O nouă sesiune s-a deschis la 1 octombrie 2024.
CITEȘTE ȘI. Cadeeee, dă-te bă că cadeeee, cade, cade, cade, tencuiala…. Dar e Regală
Hotelul, ridicat de familia Ştefănescu, a fost de multe ori vizitat de Carol I, de Regina Elisabeta şi de Principele Moştenitor Ferdinand, iar una dintre aceste ocazii a fost chiar imortalizată într-o fotografie celebră din 1891, cu toţi cei trei aflaţi în balconul imobilului, salutând lumea adunată în stradă.
CITEȘTE ȘI. Celebrul hotel de pe Coasta de Azur, Nisa ce poartă în realitate un nume românesc, împrumută din aerul unui hotel unic din Câmpulung Muscel
Moștenitorii celebrului Hotel Regal din Câmpulung Muscel au scos la vânzare! Rar mai vezi așa ceva
Părăsind ţara la venirea comuniştilor, familia moştenitoare a Hotelului Regal din Câmpulung Muscel a continuat să îşi cultive pasiunea pentru stil, viaţă frumoasă şi cultură, colecţionând în continuare în toate registrele artei decorative, dar mai ales sticlărie rafinată, de autor, realizată de marii artişti ai vremii – Galle, Lalique, Daum Nancy.
CITEȘTE ȘI. CREȘĂ în 2024. Câți bani primesc părinții de la Stat
Marele Hotel Regal a fost construit în centrul vechi al oraşului Câmpulung Muscel, popas chic al Bucureştiului în drum spre Munţii Făgăraş, de Niţă Ştefănescu, în anul 1890. După venirea comunismului a fost confiscat, iar denumirea i-a fost schimbată, în Hotel Unic. În ultimii ani, prins în procese între stat şi moştenitori, a fost disfuncţionalizat, însă profilul lui decorativ încă vorbeşte despre fosta măreţie a oraşului şi gustul protipendadei pe care o adăpostea, în rezidenţă sau în trecere.
CITEȘTE ȘI. Renault în premieră, face dezvăluiri incendiare care vor înconjura tot globul. Start, 3, 2, 1
Astăzi, clădirea care a găzduit cândva familia regală şi-a mai pierdut din strălucire. Oraşul Câmpulung Muscel a fost, timp de mai bine de patru decenii, prima capitală şi un centru politic extrem de important, în vremea întâiului domnitor pe care l-a avut statul independent Ţara Românească – a fost reşedinţă de scaun a lui Basarab I (în perioada 1310-1352).
CITEȘTE ȘI. Alocații 2024. Veste imensă în pragul noului an școlar
CITEȘTE ȘI. Doamneeeee. Ce se întâmplă cu Paștele în anul 2025. Habar nu aveți!
O Lampă Becker, cu abajur din sticlă stratificată, decorată inedit cu lilieci, circa 1905, (având un preţ de pornire de 1.000 de euro), precum şi cu vasul Gallé decorat cu nuferi şi stuf, cca. 1900-1910, ce are un preţ de pornire de 600 de euro.
CITEȘTE ȘI. Ce burse mai pot primi elevii în acest an şcolar 2024 -2025. Modificări importante
Obiectele din colecţia istorică a moştenitorilor îşi păstrează însă farmecul. Acestea pot fi admirate în cadrul unei expoziţi cu intrare liberă deschise deja la Palatul Cesianu-Racoviţă (din str. C.A. Rosetti nr. 5).
CITEȘTE ȘI. Pendule decorative: Îmbinarea perfectă între stil și funcționalitate în designul interior
La licitație, participă şi alte piese remarcabile: precum o spectaculoasă consolă Regency din lemn, semnată L. Deruelle à Gand (de la sfârşitul secolului al XIX-lea) – cu un preţ de pornire de 3.000 de euro, dar şi un Corn din fildeş congolez, cu elegant suport Louis XV, din bronz aurit (cca. 1900) – cu un preţ de pornire de 2.000 de euro.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.