Bursa monoparentală 2024. Părinții trebuie să știe URGENT toate aceste SCHIMBĂRI. Anul universitar 2024-2025 aduce noi schimbări pentru persoanele care solicită bursa monoparentală. Potrivit noilor reguli introduse de Ministerul Educației, venitul părintelui devine un criteriu esențial în acordarea acestuia. Asta spre deosebire de anul trecut, când acest aspect nu era luat în calcul.
CITEȘTE ȘI. Isterie în rândul tinerilor cu ciocolata Dubai. Au început să chiulească de la școală pentru dulcele viral
Este important de precizat faptul că numai familiile monoparentale al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, impozabil, din ultimele 12 luni, este mai mic decât salariul minim net pe economie, vor punea beneficia de această bursă.
Valoarea bursei rămâne la 300 de lei pe lună, iar noutatea acestui an este că și studenții vor putea beneficia de acest sprijin financiar. Venitul părintelui la data depunerii cererii va fi raportat la salariul minim net din acel moment, care, începând cu 1 iulie 2024, este de aproximativ 2.300 de lei, conform salariului minim brut de 3.700 de lei.
CITEȘTE ȘI. Kaufland își răsplătește clienții. Ce oferă GRATUIT la zeci de mii de oameni
Spre deosebire de anul trecut, atunci când era necesară prezentarea veniturilor părinților și nu se ținea cont de custodia copilului ori pensia alimentară, criteriile sunt mai stricte de acum.
Elevii care nu mai primesc bursă
Părinții nu trebuie să aducă dovezile fizic. Motivul? Aceste informații vor fi verificate cu ajutorul platformei PatrimVen ori chiar prin intermediul solicitării unor documente fiscale de la autoritățile locale. Procedura simplifică, bineînțeles, procesul pentru toată lumea.
CITEȘTE ȘI. VIDEO. Vinul curge în loc de apă la această fântână. E gratis, timp de 365 de zile, pe an, non-stop
Nu putem să nu precizăm faptul că bursa va fi acordată tot anul școlar, chiar și în vacanțe, cu excepția celei de vară în cazul elevilor care au rămas corigenți la mai mult de o materie ori nu au promovat anul. Cu atât mai mult, de bani nu vor beneficia nici tinerii care au mai mult de 20 de absențe nemotivate.
Nu se vor bucura de ajutor nici absolvenții de gimnaziu care nu se înscriu la liceu sau la învățământul profesional, dar nici tinerii care repetă anul din motive care nu au legătura cu starea lor de sănătate.
CITEȘTE ȘI. Vești excepționale pentru iubitorii de câini și pisici. Își pot clona animalele de companie
Elevii trebuie să știe că plata bursei se face în fiecare lună, de regulă în data de 20 a lunii, pentru luna precedentă. Dacă se întâmplă ca data de plată să cadă într-o zi nelucrătoare, aceasta se va face în ziua lucrătoare anterioară, nu viitoare.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.