Dezastru pe șoselele din Argeș. Accidente pe bandă rulantă. Au rupt stâlpi, au ajuns în curțile oamenilor, lovind mașinile din garaj. Pompierii de la Detașamentul Pitești, alături de un echipaj SAJ, au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în municipiul Pitești, în care au fost implicate două autoturisme.
Echipajul medical a preluat o victimă, de sex feminin, care în urma evaluarii va fi transportată la spital. Pompierii asigură măsuri PSI.
Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în cazul a două accidente rutiere, după cum urmează:
– Două echipaje de pompieri, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, au intervenit la un eveniment rutier produs în comuna Berevoești, satul Gămăcești, unde un autoturism a ieșit în afara părții carosabile și a lovit un copac.
Paramedicii SMURD au evaluat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 17 ani, care prezenta un traumatism în zona capului. În urma acordării primului ajutor calificat, victima a fost transportată la spital. Pompierii au mai asigurat și măsuri specifice, la fața locului fiind identificate scurgeri de lichide combustibile.
– Pompierii de la Detașamentul Mioveni au fost solicitați să intervină în cazul unui accident rutier produs în comuna Pietroșani, satul Retevoiești în care, un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit un garaj. Echipajul medical a asistat două persoane, nefiind necesar transportul, ulterior, la spital. Pompierii au asigurat măsuri specifice până la înlăturarea oricărui pericol.
CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.